Biserica lui Hristos rămâne, Biserica Speranței și a Dragostei Nețărmurite. În aceste momente de război, invazie, în Ucraina, vecina țării noastre străbune, frontierele au fost asediate, de către mame, bunici, adolescenți și copii, ... refugiați înlăcrimați și disperați. Refugiați, care aveau nevoie de ajutor, de o alinare și de o dragoste frățească din partea noastră, a românilor. Surprinderea a fost mare când mulți, foarte mulți români, și-au arătat empatia față de vecinii ucranieni, arătând astfel că suntem un popor care știe să dea o mâna de ajutor, când este nevoie. Cu alte cuvinte, iubirea românului poate fi o unealtă puternică, când uită de acea expresie a invidiei, „să moară și capra vecinului”, mai ales în acestă perioadă a Postului Paștilor. „Individul care trăiește aceste stări de invidie, gelozie și chiar ură nu face altceva decât să minimalizezi succesul unei persoane raportat la propria nepricepere. Este o proastă evaluare a susccesului celuilalt, care pornește de la slaba sa cunoaștere ca individ”, zicea psihologul Stelian Chivu, despre expresia (să moară și capra vecinului), într-un articol în anul 2017.
Biserica este un tărâm unde această expresie nu-și are locul, motiv pentru care, la Sighet, Sora Adriana Rus, Măicuța Superioară a Mănăstirii Maica Îndurerată, a început o campanie masivă de primire și găzduire a refugiaților ucrainieni. Însă, nu a fost lăsată singură, ci s-au mobilizat seminariștii greco-catolici din diferite episcopii din țară, împreună cu mulți slujitori ai altarelor, printre care și Părintele cancelar eparhial, al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj Gherla, părintele Marius Cîmpean.
Oare care sunt nevoile refugiaților? Ne-am adresat vreodată această întrebare? Dacă am fi fost noi în locul lor?, oare care ar fi fost necesitățile noastre? Ei bine, unii vor să stea aproape de granițe, în speranța că războiul se va sfârși repede, însă alții își doresc să se depărteze cât de mult de pericol, astfel că sunt doar în tranzit prin țara noastră.
Îmi doresc să rămân la acest capitol, povestindu-vă despre cum au ajuns unii refugiați la 3000 de kilometri distantă de țara lor iubită și bombardată.
Sora Adriana, a primit mai multe familii care doreau să ajungă în Spania, doar să fie cât mai departe de război. Astfel că, s-a început procesarea situației, acestei cerințe; iar prin intermediul Părintelui Marius, care s-a oferit voluntar a participa la această acțiune de primire și procesare a refugiaților. El a luat legătura cu preoții noștri greco-catolici din Spania. Stabilindu-se destinația Alicante, pentru 2 familii de refugiați, respectiv 7 persoane (2 mame, o bunica si 4 copii), au fost transportate până la graniță, spre vest, unde au fost distribuite după destinația fiecăruia, în microbusele diferitelor firme de transport, care au fost solidare cu situația dată.
Dumenzeu este cel care prin Spiritul Sfânt (lucrătorul), își pune planul în funcțiune, astfel că acești refugiați au pornit la drum, împreună cu mulți alții, care aveau ca destinație țările din vest. Însă totodată, „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n straiță”, apare o situație pe drum, și anume că acest autocar nu va ajunge în Alicante, deoarece, după spusele soferului, trebuia să ajungă în Portugalia, așa că vor fi nevoiți, să treacă pe lângă Valencia, și să continue drumul spre Madrid și apoi spre Portugalia.
Situația era de așa natură încât, au fost nevoite să coboare într-o parcare de camioane, lângă autostradă, la câțiva kilometri de Valencia (din Valencia până în Alicante sunt 200 de kilometri). Acest lucru se întâmpla la orele 20, afară era deja întuneric, și frig; într-o țară străină, fără a-i vorbi limba, pe marginea autostrăzi, cu bagaje, cu copii și cu o mare spaimă în inimă. Este o imagine tulburătoare pentru oricine, însă cum ziceam înainte Spiritul Sfânt a fost trimis pentru noi, pentru a lucra, pentru a acționa; astfel că prin Biserica Speranței și a Dragostei, exact așa cum a învățat-o Domnul nostru Iisus Hristos; Părintele greco-catolic Radu Bokor din Alicante, a reușit cu ajutorul extraordinar al preoților călugări salesieni din același oraș, să găsească o soluție pentru acești 7 refugiați, și astfel au ajuns 3 mașini după ei pentru a-i transporta în Alicante. Doar că nu au întâlnit 7 persoane, ci 10 persoane. Au mai coborât o mamă cu două fete, care erau disperate, deoarece greșiseră microbusul. Ele nu erau așteptate în Alicante. Aceste persoane nu s-au urcat, inițial în autocare fără a cunoaște exact destinația și unde vor locuii, însă aceată femeie împreună cu ficele ei, a greșit microbusul din cauza stresului, disperării și a neliniștii.
Locația era pregătită pentru 7 persoane, nu pentru 10. Cu toate astea, Spiritul Sfânt a lucrat, iar cum lucrează EL, nu lucrează nimeni, astfel că au fost îmbarcate în mașini, toate cele zece persoane și transportate în orașul Alicante, de către frații salesieni din Valencia. Iar până au ajuns în Alicante, s-a mai pregătit un loc și pentru cele trei persoane, neprogramate inițial.
Prin ajutorul Părintelui José Antonio Aguilera, parohul bisericii Maria Auxiliadora, din Alicante, împreună cu directorul colegiului salesian, Părintele Rosendo Soler, au fost primiți acești zece refugiați, cu brațele deschise, oferindu-le condiții excelente, un apartament cu o bucatarie, salon și patru camere cu baie la fiecare cameră, iar frigiderul a fost umplut.
Primirea lor a fost cu mare bucurie de ambele părți. Emoțiile și neliniștea au fost risipite când s-au cazat și au mâncat cina pregatită de tinerii din casa salesiană, împreună cu cealaltă familie de refugiați *(soțul din Siria și soția din Venezuela), pe care au primit-o frații salesieni, rezultată din războiul din Siria.
Cu toții sunt foarte recunoscători pentru primirea și condițiile găsite aici în Alicante. Au dorit să mulțumească în special preoților salesieni Rosendo și José Antonio, părintelui Radu, părintelui Marius și mai ales Sorei Adriana, fără de care nu s-ar fi realizat acest miracol.
Vedem o variantă contemporană a vindecării celor 10 leproși, în care nu se întoarce doar unul singur să dea slavă Domnului Dumnezeu, ci unde toți cei 10 se întorc pentru a da slavă si mărire Domnului. Vedem un exemplu concludent, cum Spiritul Sfânt lucrează, și lucrează bine, prin oameni, exact așa cum guvernează EL Biserica, tot prin oameni, respectiv preoți, episcopi, drept credincioși, motiv pentru care BISERICA LUI HRISTOS, continuă a fi, a SPERANȚEI și A DRAGOSTEI NEȚĂRMURITE.
Pr. Radu Bokor, Parohia “Sfântul Nicolae”, Alicante