sábado, 7 de mayo de 2022

Episcopii catolici din România, reuniți sub semnul rugăciunii pentru pace


Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România s-au reunit la Timișoara în perioada 5-7 mai 2022, pentru sesiunea plenară a Conferinței Episcopilor din România (CER), condusă de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele CER.


La deschiderea lucrărilor au participat ÎPS Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul ortodox al Banatului, și PS László Német SVD, Episcop al Diecezei de Zrenjanin (Becicherecu Mare) din Serbia.


Pe ordinea de zi s-au regăsit probleme din societatea românească și aspecte ale contextului internațional. Asociindu-se apelului Papei Francisc pentru pacea din Ucraina, episcopii catolici din România au analizat, au apreciat și au încurajat activitățile pe care le desfășoară asociațiile Caritas catolice diecezane și celelalte instituții catolice de ajutor în susținerea refugiaților din calea războiului. O mărturie importantă a fost, în acest sens, cea a PS Anton Coșa de la Chișinău. Rugăciunea pentru pace a fost înălțată împreună cu credincioșii catolici de diferite naționalități la Sanctuarul Maria - Radna, loc de pelerinaj de referință pentru catolicii din regiunea Banatului. Celebrarea Sfintei Liturghii în rit oriental a fost de asemenea sub semnul păcii, în Parohia greco-catolică „Sfânta Maria, Regina Păcii” din Timișoara.  


În centrul discuțiilor CER s-a aflat Sinodul Episcopilor cu tema sinodalității. Pe 17 octombrie 2021 a început prima etapă a parcursului sinodal: ascultarea și consultarea Bisericilor locale, etapă care se va încheia în august 2022. Pornind de la documentele pregătitoare ale Sinodului și de la precizările ulterioare, episcopii au discutat despre modalitățile prin care au implementat acest parcurs în diecezele și eparhiile din România și au stabilit calendarul etapei următoare.


Un punct important în discuții a fost evoluția legislației în domeniul învățământului și pregătirea manualelor necesare pentru orele de religie și la cateheză. Chestiuni legate de Casa de Pensii și Asigurări Sociale a Bisericii Romano-Catolice și de viața liturgică și pastorală au fost pe masa de lucru a episcopilor romano-catolici. Pe lângă informările din eparhii și dieceze a fost și cea a Pr. Eugen Blaj, Directorul Național al Operelor Misionare Pontificale din România.


Conform statutului, președinția CER este preluată de Eminența Sa, Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, pentru un mandat de 3 ani. De asemenea, a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureșan – Președinte CER, ÎPS Aurel Percă – Vicepreședinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea și PS Claudiu Pop – Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.


Următoarea sesiune a CER va avea loc la Oradea în intervalul 20-22 septembrie 2022, fiind găzduită de Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.


Pr. Francisc Ungureanu
Secretar General


Sursă: bisericacatolica.ro

sábado, 30 de abril de 2022

16 ani de la întronizarea primului Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite


Se împlinesc 16 ani de la ceremonia prin care Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică a fost ridicată la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră. Mii de credincioşi şi sute de preoţi şi prelaţi au participat în 30 aprilie 2006, la Blaj, cu ocazia proclamării solemne a înălțării în rang a Bisericii Romane Unite, în prezența unor mari personalități ale catolicismului universal, dar în absența regretabilă atât a oficialităților statului român, cât și ale Bisericilor surori, care ar fi trebuit să participe, în mod firesc, la un asemenea prilej sărbatoresc, cu largi rezonanțe pentru creștinismul românesc, în general.


Prin două bule speciale, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat scaunul mitropolitan de la Blaj la rang de Arhiepiscopie Majoră, cu atribuțiile unei patriarhii, iar pe mitropolitul greco-catolic Lucian Mureșan a fost înălțat la treapta de Arhiepiscop Major, cu însărcinările similare unui patriarh.


„Prin scrisorile Noastre, printre care una cu titlul „Ad totius dominici gregis”, am declarat Biserica voastră Biserică Arhiepiscopală Majoră, Noi n-am pregetat să acordăm această demnitate şi Întâistătătorului ei, spre a duce mai departe statutul acesteia. Prin urmare (…), din deplinătatea puterii Noastre apostolice, te orânduim şi te aşezăm Arhiepiscop Major de Alba Iulia şi Făgăraş al Românilor, cu toate obligaţiile şi drepturile cuvenite acestei demnităţi, după canoanele şi rânduielile Bisericilor Răsăritene”. Astfel îi scria Papa Emerit Benedict al XVI-lea pe data 14 decembrie 2005, la doar câteva luni după alegerea sa ca urmaș al Sfântului Petru, Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice din România, Mitropolitul Lucian Mureșan, prin care rânduia „aşezarea” acestuia ca Arhiepiscop Major, în urma ridicării de la demnitatea de Mitropolie la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.


În felul acesta, încă o Biserică sui iuris de tradiţie răsăriteană, în deplină comuniune cu Scaunul Romei, primea statutul canonic de Biserică Arhiepiscopală Majoră, rang apropiat statutului unei Biserici Patriarhale. Așa cum afirmă canonul 152 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale: „Ceea ce se spune în dreptul comun despre Bisericile Patriarhale sau despre Patriarh, se înţelege că se va aplica şi Bisericilor Arhiepiscopale Majore şi Arhiepiscopilor Majori”.


Așa cum se știe, în Biserica Catolică există patru tipuri de Biserici Orientale: Biserici Patriarhale, Arhiepiscopale Majore, Mitropolitane sui iuris şi alte Biserici orientale. Cele Patriarhale şi cele cu Arhiepiscopie Majoră au o largă autonomie internă, de exemplu, Episcopii nemaifiind numiţi direct de Sfântul Scaun ci aleşi în Sinodul fiecărei Biserici. Sau, în ceea ce privește aspectul judecătoresc, se pot avea trei instanţe şi nu două ca în cazul Bisericii Mitropolitane. Totodată, Arhiepiscopul Major este şi Mitropolitul unui Scaun mitropolitan determinat, şi în același timp prezidează respectiva Biserică Orientală Catolică.


Însă ce anume s-a schimbat odată cu această ridicare în demnitate a Bisericii Române Unite și a Întâistătătorului acesteia? În conformitate cu normele canonice, s-a trecut la o modificare structurală a organismelor centrale care îl sprijină pe Arhiepiscopul Major în îndeplinirea atribuţiilor sale ca şi Părinte şi Cap al Bisericii. S-au înființat astfel organisme specifice Bisericilor Patriarhale şi Arhiepiscopale Majore: în primul rând Sinodul Episcopilor, dar și Sinodul Permanent și organismul numit Curia Arhiepiscopală Majoră, structură moderată de un Episcop al Curiei. La toate acestea se adaugă constituirea a șapte Comisii sinodale: de drept particular, pentru patrimoniu, Comisia liturgică, pentru educaţie catolică, teologico-istorică, misionar-ecumenic şi Comisia pastorală.


Mai trebuie menționat Consiliul economic înfiinţat de Arhiepiscopul Major, precum și figura Economului, a Cancelarului şi a Biroului de Presă, întreaga structură fiind întregită de înființarea Tribunalului Intereparhial de Primă Instanță, având actualmente sediul la Baia-Mare, și a Tribunalului Ordinar al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică cu sediul la Blaj. Aceste structuri judecătorești sunt competente pentru a trata cauzele bisericeşti – matrimoniale, penale şi contencioase – din toate Eparhiile care compun Biserica Română-Unită cu Roma.


Tot acest mecanism relativ complex, are un rol bine determinat și delimitat din punct de vedere executiv şi colegial, fiind abilitat să contribuie la o mai bună administrare a întregii activități bisericești, având la baza funcţionării sale principii precum cel al subsidiarităţii și al sinodalităţii. Se prezintă, totodată, ca un instrument la dispoziţia Sinodului Episcopilor, motiv pentru care are un caracter vicarial și o fizionomie și o misiune consultativă și instrumentală, fiind menit să înlesnească punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute de autoritatea bisericească competentă.


Ceremonia de întronizare a Preafericitului Lucian Mureşan ca prim Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a avut loc pe 30 aprilie 2006, la Blaj. Cu acest prilej, Cardinalul Ignaţiu Moussa Daoud, prefectul de atunci al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, sublinia că trecerea de la Mitropolie la Arhiepiscopie Majoră este „darul deplinei maturităţi bisericeşti”. „Acest act pontifical a fost posibil datorită credinţei şi mărturiei voastre, cât şi datorită importanţei bisericeşti. Evenimentele triste din trecut au încercat să distrugă Biserica voastră. Probleme şi dificultăţi vă însoţesc şi astăzi pe cale, dar voi nu numai că v-aţi întărit în credinţă, ci aţi rămas o Biserică vie (…)”.


Același Papă Emerit Benedict al XVI-lea întărea conferirea acestei demnități Bisericii din România, prin faptul că la Consistoriul Ordinar Public din 18 februarie 2012, printre cei 22 de noi Cardinali ai Bisericii Catolice, se număra şi Preafericitul Părinte Lucian Mureşan. Iată ce a rostit Sfântul Părinte cu ocazia audienţei acordate noilor Cardinali, adresându-se Întâistătătorului Bisericii Române Unite şi credincioşilor prezenţi : „Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureşan şi pe voi toţi, credincioşi din România, care aţi dorit să vă strângeţi în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat Cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român şi Patria voastră, legată acum şi mai mult de Sediul Sfântului Petru”.



Sursă: bisericaromanaunita.ro

jueves, 28 de abril de 2022

Viernes de la Renovación - La Madre de Dios de la Fuente Vivificante


En las afueras de Constantinopla, hacia el distrito de las Siete Torres, había en la antigüedad una iglesia muy grande y bellísima dedicada a la Santa Madre de Dios; había sido construida hacia mediados del siglo V por el emperador León el Grande (también conocido como “León el Tracio”, conmemorado el 20 de enero).

Antes de convertirse en emperador, León se había encontrado allí con un ciego que, atormentado por la sed, le pidió que le ayudara a encontrar agua. León se compadeció de él y fue a buscar una fuente, pero no encontró ninguna. Cuando ya estaba desanimado, oyó una voz que le decía que había agua cerca, pero él miró de nuevo y no la encontró. Luego oyó la voz otra vez, esta vez llamándolo “Emperador” y diciéndole que encontraría agua fangosa en el tupido bosque cercano y que tenía que coger un poco y ungir con ella los ojos del ciego. Cuando lo hizo, el ciego recibió la vista.

Después de que León se convirtiera en emperador tal y como la Santísima Theotokos había profetizado, levantó una iglesia sobre el manantial, cuyas aguas obraron muchas sanaciones y curaron enfermedades por la gracia de esta; por eso vino a ser llamada la “Fuente Vivificante”. La Iglesia de Cristo celebra hoy la consagración de dicha iglesia.

Tras la caída de la ciudad imperial, la iglesia fue arrasada y se usaron materiales de ella para construir la mezquita del Sultán Bayaceto. Nada quedó de la antigua belleza de esa iglesia excepto una pequeña y pobre capilla casi completamente sepultada entre las ruinas. Esta capilla tenía veinticinco escalones que bajaban hasta el interior y un ventanuco en el tejado por el que recibía un poco de luz. Hacia el lado oeste de la capilla se encontraba la santa fuente, rodeada por una barandilla y llena de peces que allí nadaban. Así permaneció hasta 1821, cuando incluso ese pequeño resto fue destruido a causa del levantamiento de la nación griega contra el Imperio Otomano; la santa fuente fue enterrada junto a ella y desapareció totalmente.

Sin embargo, en tiempos del Sultán Mahmut, cuando sus súbditos empezaron a gozar de libertad religiosa, se solicitó permiso por parte de la comunidad cristiana para reconstruir al menos parte de la capilla. Las obras empezaron el 26 de julio de 1833. Cuando se efectuó la excavación y se encontraron los cimientos de la antigua iglesia, se reconstruyó, con otro permiso del Sultán, no solo la capilla de la santa fuente, sino una nueva iglesia sobre la antigua. El edificio de este nuevo templo, espacioso, bello y majestuoso, se comenzó el 14 de septiembre de 1833 y se completó en 30 de diciembre de 1834. El 2 de febrero de 1835 el Patriarca Constantino II, celebrando la Liturgia junto a doce jerarcas y una sinaxis de clérigos, así como una multitud de fieles cristianos, consagró esta sagrada iglesia y la dedicó a la gloria de la Madre de Dios.

El 6 de septiembre de 1955 esta nueva iglesia fue desecrada y destruida de nuevo por los turcos musulmanes; actualmente está restaurada, pero ya sin su anterior magnificencia.

domingo, 24 de abril de 2022

Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Card. Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2022

 Cardinal Lucian

prin harul și mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

 

Onoratului cler împreună slujitor,

Cuvioșilor călugări și călugărițe,

Iubiților credincioși greco-catolici

și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu


Iubiți credincioși,


„Dumnezeu L-a înviat pe Acest Isus, Căruia noi toți suntem martori”. (Fapte 2, 32). Prin această mărturie, Sfântul Apostol Petru vestește un fapt nou și nemaiauzit: Isus cel răstignit este viu și se află printre noi. Aceasta este credința comunităților creștine, acesta este centrul și fundamentul existenței ucenicilor lui Isus și al misiunii de evanghelizare: vestirea lui Cristos Cel Înviat. Este realitatea care marchează pentru totdeauna un nou destin pentru omenirea întreagă și începutul unui nou drum pentru fiecare creștin în toate timpurile și în toate locurile. Ucenicul lui Isus devine astfel vestitor și mărturisitor, iar Biserica continuă să proclame tuturor cu bucurie: Cristos a înviat!


Taina lui Cristos nu se termină cu moartea Sa pe cruce. Ar fi fost doar un eveniment istoric, cu finalități și consecințe limitate, ca oricare alt eveniment circumscris în timp și spațiu și care nu ar mai avea nici o valoare pentru noi; ar fi fost o amintire fascinantă despre un model eroic de dăruire în favoarea semenilor, dar îndepărtată și lipsită de puterea de a ne atinge și de a ne schimba viața. Moartea lui Cristos în schimb, își capătă valoarea și sensul în Înviere, care o transformă în purtătoare de mântuire, o actualizează și o face valoroasă pentru noi și pentru fiecare creștin, devenind astfel parte esențială a realizării Împărăției lui Dumnezeu. Moartea și Învierea constituie un tot unitar, evenimentul definitiv al mântuirii și expresia eminentă a iubirii lui Dumnezeu.


Apostolii, care fuseseră cuprinși de frică și de tăcere în Vinerea pătimirilor și morții Domnului, sunt pătrunși până în cele mai intime fibre ale sufletelor lor de vestea Învierii, iar întâlnirea cu Isus Cel Înviat îi va schimba pentru totdeauna. Teama este alungată de bucurie, iar tăcerea este desființată de freamătul inimilor și de glasurile ce dau mărturie: Cel care era mort, condamnat pe cruce, este viu! Apostolii mărturisesc faptul că prezența și lucrarea lui Isus, aparent distruse de moarte, de fapt sunt reluate tocmai de Cel care a fost răstignit: „S-a înfățișat pe Sine viu” (Fapte 1, 3). Isus din Nazaret a învins moartea. Plecând de la această biruință, activitatea lui Cristos, cuvintele Sale, faptele Sale și răstignirea Sa își primesc adevăratul sens. Prin Înviere, Cristos devine contemporan cu fiecare dintre noi, se face prezent în sufletele celor care îl urmează cu credință, ne însoțește pe calea vieții și ne călăuzește spre mântuire. Datorită acestei prezențe vii, cuvântul Său devine actual și sfințitor în sufletele noastre, nu este o simplă amintire, ci un Cuvânt dătător de viață pentru că El este Domnul vieții.


Acest adevăr a fost afirmat cu tărie de Sfântul Apostol Pavel, care sublinia că roadele jertfei lui Cristos pe Cruce, adică harul, credința și mântuirea, ajung la noi și ne sunt accesibile în virtutea Învierii: „Dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (1Cor. 15, 14). Paștele trebuie să devină centrul vieții noastre și inima întregii Biserici. Doar astfel comunitatea creștină crește, se dezvoltă și misiunea ei devine lumină pentru lume.


Iubiți frați întru Cristos,


Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând! Nu există o altă veste mai importantă și mai dătătoare de speranță decât aceasta! Învierea lui Cristos a schimbat total existența noastră, eliberându-ne de sclavia răului, a păcatului și a morții. Prin Înviere se realizează trecerea, exodul spre o nouă viață minunată învăluită de o lumină care acoperă întunericul și puterea morții. Suntem transformați și transfigurați, precum Cristos, în făpturi libere și însuflețite de o speranță care nu poate fi sufocată de nimeni și de nimic, care nu ne dezamăgește deoarece își are izvorul în iubirea lui Dumnezeu (Rm. 5,5). Dar care este fundamentul victoriei asupra răului? Cu siguranță, această victorie nu se datorează firii noastre slabe și nici altei puteri omenești, ci lui Cristos, Cel care, acceptând moartea și durerea cu disponibilitatea iubirii Sale infinite, pentru noi și pentru a noastră mântuire, a învins odată pentru totdeauna puterea morții. Cufundată în oceanul nesfârșit al vieții Fiului lui Dumnezeu, moartea moare și devine Viață. O Viață care continuă să ne fie oferită pentru a ne conduce și pe noi la Înviere.


În felul acesta, moartea nu mai reprezintă ultimul cuvânt asupra vieții noastre, încetează să mai fie o încheiere dramatică și lipsită de sens a existenței, devenind trecere spre viața veșnică. Sărbătoarea Învierii ne aduce astfel aminte de ceea ce este cu adevărat important pentru viața noastră, oferindu-ne prilejul de a redescoperi prezența lui Cristos în inimile și în familiile noastre, dar și de a ne redescoperi demnitatea umană în lumina Lui. Jertfa pe Cruce ne arată măsura demnității fiecăruia dintre noi deoarece prețul plătit pentru răscumpărarea noastră din robia păcatului și a morții a fost însuși prețul vieții Fiului lui Dumnezeu, iar Învierea ilustrează înălțimea spirituală și morală la care suntem chemați. Dragostea lui Dumnezeu ne înnobilează indiferent de starea noastră socială și economică, fiind mai puternică decât moartea. Învierea lui Cristos ne-a trecut din sfera pământească din care facem parte în sfera cerească a măririi dumnezeiești, devenind fii ai lui Dumnezeu îmbrățișați de milostivirea Tatălui Ceresc. Ce mare har! Ce mare bucurie! Suntem fiii liberi ai lui Dumnezeu prin puterea Spiritului Sfânt. Datorită lui Cristos putem să cutezăm să îi spunem și noi Tată.


Cristos cel Înviat ne încredințează și nouă, astăzi, Evanghelia mântuirii! Bucuria Maicii Domnului, a Mariei Magdalena și a Sfinților Apostoli trebuie să inunde inimile și sufletele noastre, iar dorința de a-L vedea pe Domnul trebuie să stăpânească peste viețile noastre. Această bucurie de a-L vedea pe Dumnezeu o mărturisim și noi de fiecare dată când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui: „Văzut-am Lumina cea adevărata, luat-am Spiritul ceresc…”.


Să facem, așadar, să răsune în fiecare suflet cu putere „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!”, astfel încât să se aprindă în noi adevărata bucurie. Să ne bucurăm de triumful binelui asupra răului, al vieții asupra morții, al dragostei asupra urii, al harului divin asupra răutății păcatului. Împreună, așa cum ne îndeamnă Sfântul Părinte Papa Francisc, să mergem și să răspândim acest strigăt de bucurie pe toată fața pământului care geme de suferință, pentru a dărui speranța și încrederea într-o fraternitate nouă între toți oamenii, în comuniune cu Tatăl, cu Fiul și cu Spiritul Sfânt. Iar dacă misiunea pe care Cristos ne-a încredințat-o poate fi adesea dificilă, întâmpinând greutăți și obstacole ce par să ne depășească puterile, să ne reamintim cu credință promisiunea pe care El ne-a făcut-o după Înviere: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mat. 28,20). Alături de noi va fi întotdeauna Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care, așa cum a fost împreună cu Isus în ceasul supremei încercări și i-a întărit pe apostolii înfricoșați, tot așa ne însoțește astăzi și ne mijlocește harul dumnezeiesc pentru a transforma ispitele și încercările în prilejuri de sfințire și de unire tot mai profundă cu Domnul.


Dragii mei,


În aceste săptămâni, constatăm cu toții cum războiul din Ucraina marchează în mod dramatic existența locuitorilor acestei țări, bulversează stabilitatea și relațiile internaționale, dar totodată ne interpelează pe fiecare dintre noi sub aspectul umanității. Ororile și suferințele create de acest conflict ne cutremură și se adresează conștiinței noastre! Cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc se dovedesc a fi profetice și de mare actualitate: „Fiecare război lasă lumea mai rea decât a găsit-o. Războiul este un eșec al politicii și al omenirii, o capitulare rușinoasă, o înfrângere în fața forțelor răului. […] Să ne îndreptăm privirea spre atâția civili masacrați ca «daune colaterale». Să întrebăm victimele. […] Să luăm în considerare adevărul acestor victime ale violenței, să privim realitatea cu ochii lor și să ascultăm relatările lor cu inima deschisă. Astfel, vom putea recunoaște abisul răului în inima războiului” (Fratelli tutti, 261). Orice conflict armat este o degradare radicală umanității, o erupție a urii și a egoismului, care contrazice iubirea lui Dumnezeu și desfigurează demnitatea persoanelor în numele ideologiilor și al intereselor meschine.


Frații și surorile noastre din Ucraina nu sunt singuri în suferința lor! Domnul nostru Isus Cristos este cu ei, își asumă durerile lor, se identifică cu ei și îi întărește în aceste clipe de grea și nedreaptă încercare. Alături de ei este și Biserica Română Unită cu Roma, care cunoaște prea bine ce înseamnă suferința impusă violent în spiritul ideologiilor contrare demnității umane.


Le mulțumesc tuturor preoților, călugărilor, călugărițelor și credincioșilor care l-au recunoscut pe Isus cel Înviat în chipul refugiaților care au intrat în România în această perioadă, primindu-i în casele lor și ajutându-i cu generozitate. Bunul Dumnezeu să îi răsplătească pentru binele făcut iar celor care trăiesc drama războiului să le ofere mângâiere și ocrotire, să le insufle speranță și tărie! Mulți dintre ei sunt în mijlocul nostru și împreună cu ei astăzi îl sărbătorim pe Isus cel Înviat. Ei fac parte din familia noastră și îi primim ca fiind frații noștri. Împreună cu ei frângem pâinea durerilor, alături cu ei ard inimile noastre, precum ucenicilor din Emaus. Să-i însoțim cu rugăciunile noastre, având convingerea că Domnul nu îi părăsește iar Preasfânta Fecioară Maria nu își uită fiii! Să-L rugăm pe Isus să-i lumineze și pe cei care provoacă toate aceste suferințe pentru a regăsi drumul păcii și al pocăinței!


Contemplându-L pe Isus cel Înviat prin ochii credinței, îl vedem înfățișându-Se apostolilor și spunându-le: „Pace vouă!” (In. 20,19). Aceeași pace să cucerească astăzi inimile tuturor!


Împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul Auxiliar, Vă doresc tuturor Sărbători sfinte și binecuvântate.

 

Cristos a înviat!

Adevărat a înviat!

 

 Cardinal LUCIAN

Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

lunes, 18 de abril de 2022

Program liturgic pentru Săptămâna Mare 2022 / Programa litúrgico para Semana Santa 2022


🇷🇴 🇪🇸


22/04/2022

(Vinerea Patimilor Domnului / Viernes de la Pasión del Señor)

20:30 Prohodul / Oficio del Santo Entierro.


23/04/2022

(Sâmbătă / Sábado)

20:30 Slujba Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos / Oficio de Resurrección de nuestro Señor y Salvador Jesucristo.


24/04/2022

(Duminică / Domingo)

12:30 Dumnezeiasca Liturghie a Sfintelor Paști / Divina Liturgia de la Santa Pascua.


Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
¡Cristo ha resucitado! ¡Verdaderamente ha resucitado!

Întâlnire cu comunitatea greco-catolică românească din Madrid a noului Ambasador al României în Spania / Encuentro con la comunidad greco-católica rumana de Madrid del nuevo Embajador de Rumanía en España


🇷🇴


În Duminica Floriilor, la 17 aprilie 2022, Ambasadorul României în Spania, Excelența Sa George Bologan, a participat, alături de comunitatea greco-catolică din Madrid, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica cu hramul „Botezul Domnului” situată pe strada Rafael de Riego, Nr. 16, de către capelanul comunității, Pr. Vasile Buda.


Diplomatul român, în mesajul adresat credincioşilor, referindu-se la specificul calendarului religios din această perioadă a menționat că sărbătoarea Intrării în Ierusalim și după câteva zile condamnarea la moarte a Mântuitorului de către aceeași mulțime, arată gradul slăbiciunii, manipulării și al ipocriziei ființei umane. Ticăloșia, a subliniat Excelența Sa, ajunge ca deseori să devină o virtute utilizabilă cât timp oamenii de bine nu se unesc și nu apără valorile universale ale civilizației.


Ambasadorul Bologan a menționat că fiecare cetățean român poate să fie o carte vie a frumuseții lăuntrice a poporului nostru în interacțiunea cu alte popoare, cultivând stima de sine și a neamului, modelând percepțiile uneori greșite pe care alții le au despre noi. Șeful misiunii diplomatice a României a subliniat nevoia cultivării puterii de caracter care în orice circumstanță a istoriei provoacă aprecieri și impune mereu respect.


Totodată, Ambasadorul României în Spania a transmis celor prezenți sentimentul comuniunii cu ocazia Sărbătorii Sfintelor Paști.


În precedentul său mandat ca Ambasador al României în Italia, George Bologan a vizitat în diferite ocazii comunitățile greco-catolice române din Italia, încurajându-i mereu pe credincioși să își păstreze moralitatea, bunul simț, responsabilitatea și valorile tradiționale românești.


 

Sursă: Ambasada României în Spania


🇪🇸


El 17 de abril de 2022, Domingo de Ramos según el calendario juliano, el Embajador de Rumanía en España, Su Excelencia George Bologan, participó junto a la comunidad greco-católica rumana de Madrid en la Divina Liturgia celebrada en la Capellanía del Bautismo del Señor (c/ Rafael de Riego, 16) por el capellán de la comunidad, el P. Vasile Buda.


El diplomático rumano, en el mensaje que dirigió a los fieles, haciendo referencia al calendario religioso propio de este período, mencionó que la fiesta de la Entrada del Señor en Jerusalén y unos días más tarde la condena a muerte del Salvador por parte de la misma multitud muestra el grado de debilidad, manipulación e hipocresía del ser humano. La iniquidad, señaló Su Excelencia, amenaza a menudo con convertirse en una «virtud utilizable» cuando las personas de bien no se unen ni protegen los valores universales de la civilización.


El Embajador Bologan mencionó que cada ciudadano rumano puede ser una muestra viva de la belleza interior de nuestro pueblo en la interacción con los demás, cultivando la estima propia y la de la nación y moldeando la percepción, a veces equivocada, que los demás tienen de nosotros. El jefe de la misión diplomática de Rumanía en España subrayó la necesidad de cultivar los rasgos positivos de carácter que en cualquier circunstancia histórica producen aprecio y generan respeto.


El Embajador de Rumanía en España transmitió igualmente a los presentes su sentimiento de comunión con ocasión de las fiestas pascuales.


En su anterior puesto como Embajador de Rumanía en Italia, George Bologan visitó en diferentes ocasiones las comunidades greco-católicas rumanas de ese país, animando siempre a los fieles a conservar la moral, el sentido común, la responsabilidad y los valores tradicionales rumanos.


 

Fuente: Embajada de Rumanía en España