viernes, 30 de abril de 2021

15 ani de la întronizarea primului Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite


Se împlinesc 15 ani de la ceremonia prin care Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică a fost ridicată la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră. Mii de credincioşi şi sute de preoţi şi prelaţi au participat în 30 aprilie 2006, la Blaj, cu ocazia proclamării solemne a înălțării în rang a Bisericii Romane Unite, în prezența unor mari personalități ale catolicismului universal, dar în absența regretabilă atât a oficialităților statului român, cât și ale Bisericilor surori, care ar fi trebuit să participe, în mod firesc, la un asemenea prilej sărbatoresc, cu largi rezonanțe pentru creștinismul românesc, în general.


Prin două bule speciale, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat scaunul mitropolitan de la Blaj la rang de Arhiepiscopie Majoră, cu atribuțiile unei patriarhii, iar pe mitropolitul greco-catolic Lucian Mureșan a fost înălțat la treapta de Arhiepiscop Major, cu însărcinările similare unui patriarh.


„Prin scrisorile Noastre, printre care una cu titlul „Ad totius dominici gregis”, am declarat Biserica voastră Biserică Arhiepiscopală Majoră, Noi n-am pregetat să acordăm această demnitate şi Întâistătătorului ei, spre a duce mai departe statutul acesteia. Prin urmare (…), din deplinătatea puterii Noastre apostolice, te orânduim şi te aşezăm Arhiepiscop Major de Alba Iulia şi Făgăraş al Românilor, cu toate obligaţiile şi drepturile cuvenite acestei demnităţi, după canoanele şi rânduielile Bisericilor Răsăritene”. Astfel îi scria Papa Emerit Benedict al XVI-lea pe data 14 decembrie 2005, la doar câteva luni după alegerea sa ca urmaș al Sfântului Petru, Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice din România, Mitropolitul Lucian Mureșan, prin care rânduia „aşezarea” acestuia ca Arhiepiscop Major, în urma ridicării de la demnitatea de Mitropolie la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.


În felul acesta, încă o Biserică sui iuris de tradiţie răsăriteană, în deplină comuniune cu Scaunul Romei, primea statutul canonic de Biserică Arhiepiscopală Majoră, rang apropiat statutului unei Biserici Patriarhale. Așa cum afirmă canonul 152 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale: „Ceea ce se spune în dreptul comun despre Bisericile Patriarhale sau despre Patriarh, se înţelege că se va aplica şi Bisericilor Arhiepiscopale Majore şi Arhiepiscopilor Majori”.


Așa cum se știe, în Biserica Catolică există patru tipuri de Biserici Orientale: Biserici Patriarhale, Arhiepiscopale Majore, Mitropolitane sui iuris şi alte Biserici orientale. Cele Patriarhale şi cele cu Arhiepiscopie Majoră au o largă autonomie internă, de exemplu, Episcopii nemaifiind numiţi direct de Sfântul Scaun ci aleşi în Sinodul fiecărei Biserici. Sau, în ceea ce privește aspectul judecătoresc, se pot avea trei instanţe şi nu două ca în cazul Bisericii Mitropolitane. Totodată, Arhiepiscopul Major este şi Mitropolitul unui Scaun mitropolitan determinat, şi în același timp prezidează respectiva Biserică Orientală Catolică.


Însă ce anume s-a schimbat odată cu această ridicare în demnitate a Bisericii Române Unite și a Întâistătătorului acesteia? În conformitate cu normele canonice, s-a trecut la o modificare structurală a organismelor centrale care îl sprijină pe Arhiepiscopul Major în îndeplinirea atribuţiilor sale ca şi Părinte şi Cap al Bisericii. S-au înființat astfel organisme specifice Bisericilor Patriarhale şi Arhiepiscopale Majore: în primul rând Sinodul Episcopilor, dar și Sinodul Permanent și organismul numit Curia Arhiepiscopală Majoră, structură moderată de un Episcop al Curiei. La toate acestea se adaugă constituirea a șapte Comisii sinodale: de drept particular, pentru patrimoniu, Comisia liturgică, pentru educaţie catolică, teologico-istorică, misionar-ecumenic şi Comisia pastorală.


Mai trebuie menționat Consiliul economic înfiinţat de Arhiepiscopul Major, precum și figura Economului, a Cancelarului şi a Biroului de Presă, întreaga structură fiind întregită de înființarea Tribunalului Intereparhial de Primă Instanță, având actualmente sediul la Baia-Mare, și a Tribunalului Ordinar al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică cu sediul la Blaj. Aceste structuri judecătorești sunt competente pentru a trata cauzele bisericeşti – matrimoniale, penale şi contencioase – din toate Eparhiile care compun Biserica Română-Unită cu Roma.


Tot acest mecanism relativ complex, are un rol bine determinat și delimitat din punct de vedere executiv şi colegial, fiind abilitat să contribuie la o mai bună administrare a întregii activități bisericești, având la baza funcţionării sale principii precum cel al subsidiarităţii și al sinodalităţii. Se prezintă, totodată, ca un instrument la dispoziţia Sinodului Episcopilor, motiv pentru care are un caracter vicarial și o fizionomie și o misiune consultativă și instrumentală, fiind menit să înlesnească punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute de autoritatea bisericească competentă.


Ceremonia de întronizare a Preafericitului Lucian Mureşan ca prim Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a avut loc pe 30 aprilie 2006, la Blaj. Cu acest prilej, Cardinalul Ignaţiu Moussa Daoud, prefectul de atunci al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, sublinia că trecerea de la Mitropolie la Arhiepiscopie Majoră este „darul deplinei maturităţi bisericeşti”. „Acest act pontifical a fost posibil datorită credinţei şi mărturiei voastre, cât şi datorită importanţei bisericeşti. Evenimentele triste din trecut au încercat să distrugă Biserica voastră. Probleme şi dificultăţi vă însoţesc şi astăzi pe cale, dar voi nu numai că v-aţi întărit în credinţă, ci aţi rămas o Biserică vie (…)”.


Același Papă Emerit Benedict al XVI-lea întărea conferirea acestei demnități Bisericii din România, prin faptul că la Consistoriul Ordinar Public din 18 februarie 2012, printre cei 22 de noi Cardinali ai Bisericii Catolice, se număra şi Preafericitul Părinte Lucian Mureşan. Iată ce a rostit Sfântul Părinte cu ocazia audienţei acordate noilor Cardinali, adresându-se Întâistătătorului Bisericii Române Unite şi credincioşilor prezenţi : „Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureşan şi pe voi toţi, credincioşi din România, care aţi dorit să vă strângeţi în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat Cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român şi Patria voastră, legată acum şi mai mult de Sediul Sfântului Petru”.



DCC

martes, 27 de abril de 2021

Pastorala de Paști a Preafericirii Sale Cardinal Lucian


† Cardinal Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop și Mitropolit

al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,

Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

în deplină comuniune de credinţă

cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

 iubiţilor credincioşi greco-catolici

şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu


Iubiți credincioși,


„Aceasta este vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastră, pentru că este adevărul. Nu un adevăr abstract, căutat orbește de raţiunea mereu neliniştită a omului. Adevărul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Dacă întunericul păcatului este biruit de lumina vieţii, atunci nu există robie care să poată sufoca libertatea”. Cu aceste cuvinte rostite de Sfântul Ioan Paul al II-lea la Liturghia greco-catolică celebrată în București pe 8 mai 1999, mă adresez Dumneavoastră tuturor astăzi când sărbătorim cu bucurie Învierea Domnului Isus, o Sărbătoare cu o rezonanță cu totul aparte în Anul de grație 2021.


Învierea Ta Cristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri. Este un cânt de speranță pentru lumea întreagă: Isus a înviat! Cristos este viu și este prezent în mijlocul nostru! Emanuel cel așteptat, Pruncul Divin născut în ieslea Betleemului, este și rămâne alături de noi pentru veșnicie. Prin Sângele Său vărsat pe lemnul Crucii și prin Învierea Sa glorioasă, Mântuitorul rupe lanțurile morții și ale deznădejdii, aducând lumii întregi mântuirea. Noi credem că Dumnezeu Mântuitorul este viu și ne este alături. Moartea nu are ultimul cuvânt pentru existența umană.


Bogăția în conținut teologic a cântărilor liturgice ne introduce în celebrarea acestui praznic al luminii: „Veniți, din rodul cel nou al viței celei dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Cristos să ne împărtășim, lăudându-l pe El ca pe un Dumnezeu, în veci” (Cântarea a VIII-a din Canonul Învierii).


În Duminica Floriilor am purtat și noi ramuri de finic, dar nu le-am purtat pentru a ne acoperi goliciunea (cfr. Gen 3,7), ci pentru a ne îmbrăca cu noul veșmânt adus de Cristos. Avem de acum un alt pom de unde ne luăm ramuri. Acesta este pomul „cu ale cărui rădăcini mă înrădăcinez eu, sub ale cărui ramuri mă odihnesc, sub a cărui rouă mă răcoresc, din al cărui spirit, ca dintr-o adiere de vânt, mă simt înviorat (…). Acest pom pentru mine, căruia mi-e foame, îmi este hrană, pentru mine căruia îmi este sete, este izvor, să mă adăpostesc eu, cel care am fost dezbrăcat: ramurile sale sunt spirit de viață, nu mai sunt așadar ramuri de smochin” (Ipolit Romanul, Omilii pentru ziua de Paște).


În Săptămâna Mare l-am contemplat pe Omul durerilor detestat și părăsit de toți, purtându-și crucea către Calvar. În acea cruce se găsesc toate păcatele noastre. Isus de trei ori a căzut sub greutatea ei dar nu s-a oprit. Este o invitație pentru noi de a ne lua crucea și de a păși încet, fără grabă și fără a ne plânge, urmându-L pe Calea Crucii.


Știind Isus „că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13, 1), „a fost răstignit în numele nostru al tuturor și pentru noi toți, pentru ca, atunci când Unul a murit în locul tuturor, noi toți să trăim în El” (Sf. Chiril al Alexandriei). În felul acesta, ne-a pregătit nouă celor care ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Său, învierea la sfârșitul veacurilor: „cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6, 54). De aceea, în ziua sfântă de Paști sărbătorim Învierea prin Cruce. Fiindcă doar în Cruce și prin roadele ei înțelegem ce este Învierea.


În diferite texte patristice se vorbește despre fructul lemnului Crucii printr-o serie de imagini cu privire la pomi, imagini ce sunt însoțite de o repetată invitație la „a gusta” din acest fruct care este însuși Cristos, făcându-se astfel o clară trimitere la Sfânta Euharistie. Dacă odată, din cauza mâncării, a intrat în lume păcatul și moartea (Gen 3,3), acum, tot prin mâncare, primim viața, primim mântuirea. Dacă din lemnul verde, din pomul din care a mâncat Adam, a venit moartea, acum din lemnul uscat (Lc 23,31) al Crucii, suntem chemați cu toții să mâncăm și să vedem cât de bun este Domnul, pentru a trăi cu El în veșnicie. Un lemn verde cândva l-a amăgit pe om, un lemn uscat a mântuit lumea. Cine a mâncat din lemnul verde a primit moartea, dar cine mănâncă din rodul lemnului Crucii, recapătă viața.


Iubiți frați întru Cristos,


Bucuria Paștelui izvorăște din acea chemare tainică, în întuneric: Veniți să luați lumină! Evanghelia care a fost proclamată în noaptea trecută ne face și pe noi părtași la bucuria femeilor auzind glasul îngerului: „Nu este aici, ci a înviat precum a spus” (Mt 28, 6). Datori suntem și noi, asemenea femeilor care au alergat cu bucurie mare să vestească ucenicilor că Domnul a înviat, să împărtășim speranța oamenilor pe care îi întâlnim, să le descoperim misterul prezenței vii a lui Isus printre noi. El se află în cel flămând și în cel însetat, în cel întemnițat și în cel străin, în cel gol și în cel bolnav. El este prezent în cel care cerșește la colț de stradă, în cel aflat pe patul de spital, sau în cel care se luptă pentru salvarea vieților.


Înainte de Paști este întotdeauna Vinerea Mare. Suferim și murim împreună cu Domnul pentru a învia împreună cu El. Însă ca să putem primi Învierea, trebuie să trecem prin moarte, trebuie să părăsim tenebrele existenței noastre. Înviind a treia zi, Răscumpărătorul calcă cu Viața Sa peste orice durere, peste orice lacrimă, peste orice suferință, întrucât toate le-a luat asupra Sa. Învierea ne arată că nimeni nu este singur în suferință, nimeni nu moare singur. Aceste momente, locuri ale celei mai adânci solitudini, devin pline de prezența Dumnezeului Celui Viu. Cristos Cel Înviat este și rămâne în mijlocul nostru.


Învierea lui Isus Cristos este un fapt real, scris în istoria oamenilor cu litere de sânge. Un fapt la fel de real ca lemnul de pe Golgota, ca spinii din coroană, ca giulgiul în care Cel mort a fost înfășurat și așezat în mormânt. Învierea Mântuitorului depășește orice putință a imaginației noastre, rămânând totodată o realitate tainică, precum Dumnezeu. De aceea, învierea lui Isus se descoperă doar celor care au inima curată. Credința creștinilor în Înviere are la temelie umilința lui Dumnezeu, taina Crucii fiind „pentru iudei, sminteală, pentru neamuri, nebunie”, dar pentru noi este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 23-24).


Trăim momente grele, de suferință, de boală. Suntem în continuare în plină pandemie. Vinerea Mare pare să se prelungească, dar știm nu va fi mai mare decât Ziua Învierii. Crucea, suferința, boala care ne înconjoară trebuie trăite în Cristos, și astfel vor deveni semne prețioase de har și de binecuvântare. Crucea, din semn al pedepsei și al rușinii, devine pentru ucenicii Celui Înviat semn de preamărire și de victorie. Vinerea Mare, cu pătimirile Domnului, cu durerea și cu agonia lui Isus, devine sărbătoare în lumina și în așteptarea plină de bucurie a Zilei Învierii. Iar Măicuța Sfântă, mama noastră a tuturor, Maica Învierii, este cea care veghează și ne așteaptă la căpătâiul acestei încercări.


După ce la începutul anului l-am însoțit cu durere în trecerea spre veșnicie pe vrednicul ierarh al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, pe data de 2 februarie 2021, de sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului în Templu, a fost celebrată deschiderea anului Centenar al Congregației Surorilor Maicii Domnului, Congregație înființată de Mitropolitul dr. Vasile Suciu. Totodată, după cum cunoașteți, Sfântul Părinte Papa Francisc a închinat Sfântului Iosif anul în curs prin Scrisoarea apostolică „Patris corde”, promovând totodată acest an ca fiind special dedicat familiei. Recunoscând valoarea inestimabilă a familiei ca un dar special al lui Dumnezeu, Arhieparhia noastră reflectează în decursul acestui an asupra temei propuse: „Familia în drumul spre mântuire”. De aceea, invocăm pentru toate familiile noastre ocrotirea Sfântului Iosif, inima lui de părinte iubitor, pentru ca primind protecția și ajutorul lui, să-L redescoperim pe Isus ca unicul nostru Mântuitor.


Dragii mei, în toată această perioadă extrem de grea, gândul și rugăciunea mea se îndreaptă în mod deosebit înspre cei care au fost loviți direct de boală și de suferință: episcopi, preoți, persoane consacrate, medici și bunii noștri credincioși, dar și înspre cei care au părăsit această lume fără a putea primi din partea celor dragi nici măcar o mângâiere.


Vă invit pe fiecare să-i purtați în continuare în rugăciune, și cu iubire să le alergăm în ajutor, precum Cristos cel Înviat a venit în mijlocul Apostolilor înfricoșați rostind „Pace vouă”, dăruindu-le încredere și curaj. Cine ar putea să ne împlinească dorul de pace, de bine, de frumos, de veșnicie, dacă nu Cel care este însăși veșnicia? Precum ne aduce aminte călugărul Mihai Neamțu a cărui Cauză de beatificare și canonizare se află în faza romană, suntem creați din nimic dar suntem meniți să împărățim veșnic împreună cu Cristos.


Să nu uităm ce ne spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „se tem de moarte doar cei ce nu cred în înviere”. Așadar, și noi să nu trăim cu teamă, ci cu speranță în Cel care a înviat pentru noi și care este cu noi până la sfârșit așa cum ne-a făgăduit: „Iată Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacului” (Mt 28,20). Să ne așezăm și noi inima pe lespedea din Mormântul Sfânt. Această atingere vindecătoare să ne facă să gustăm bucuria clipei când îl vom vedea pe Domnul, și Îi vom săruta sfintele Sale picioare precum Magdalena în grădina Învierii.


„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa”. Vestea cea Bună a Învierii să lumineze întunericul din lumea în care trăim, iar Sfântul Praznic al Învierii să fie o nouă primăvară de speranță care să îmbrățișeze întreaga omenire. Prin Cristos cel Înviat să trăim încă de pe acest pământ bucuria de a fi cu El pentru eternitate.


Dimpreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar, Vă dorim tuturor sărbători sfinte și binecuvântate.


Cristos a înviat!


Adevărat a înviat!


† Cardinal LUCIAN

Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

domingo, 25 de abril de 2021

Programul liturgic pentru Săptămâna Mare 2021 / Programa litúrgico para Semana Santa 2021


🇷🇴 🇪🇸


30/04/2021

(Vinerea Patimilor Domnului / Viernes de la Pasión del Señor)

21:00 Prohodul / Oficio del Santo Entierro.


01/05/2021

(Sâmbătă / Sábado)

20:00 Slujba Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos / Oficio de Resurrección de nuestro Señor y Salvador Jesucristo.


02/05/2021

(Duminică / Domingo)

12:30 Dumnezeiasca Liturghie a Sfintelor Paști / Divina Liturgia de la Santa Pascua.


Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
¡Cristo ha resucitado! ¡Verdaderamente ha resucitado!

miércoles, 14 de abril de 2021

Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, noul Episcop Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla


Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, în calitate de Arhiepiscop Major, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj pe data de 12 aprilie 2021, și după ce a informat Sfântul Scaun Apostolic al Romei, l-a transferat pe Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, în prezent Episcop titular de Mariamme și Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, în funcția de Episcop Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla.


Înscăunarea noului episcop eparhial va avea loc sâmbătă, 24 aprilie 2021. Ulterioare detalii legate de acest eveniment vor fi anunțate în zilele următoare.



Sursă: Biroul Arhieparhial de Presă

jueves, 1 de abril de 2021

“La Gran Cuaresma. Mi experiencia personal”


¡Alma mía, alma mía, despierta! ¿Por qué duermes? El final está cerca y serás confundida. Despiértate, pues, para que tenga misericordia de ti Cristo Dios, que está en todas partes y todo lo llena.


Kontakion del Gran Canon


Desde octubre de 2020, semanalmente, los martes y jueves a partir de las 20:00, los seminaristas del Seminario de Blaj, acompañados por Mons. Cristian se reúnen en la plataforma de zoom virtual para orar y meditar juntos. Además, durante cada encuentro, se invita a meditar a un sacerdote o consagrado.


El jueves 18 de marzo de 2021 fue invitada la Madre Eliane del Santuario Arzobispal Mayor de la Santa Cru de Stânceni, quien en su meditación enfatizó la especificidad de la vocación carmelita de ofrecer oraciones por los sacerdotes y por las vocaciones.


La Madre Eliane se refirió a la famosa obra de Santa Teresa del Niño Jesús ‘Historia de un alma’:


¡Qué hermosa es la vocación que pretende conservar la sal destinada a las almas! Esta vocación pertenece al Carmelo, porque el único propósito de nuestras oraciones y sacrificios es ser apóstol de los apóstoles, orando por los que evangelizan las almas con sus palabras y especialmente con su ejemplo (‘Historia de un alma’ A, 56r).


Estamos en Cuaresma. ¿Sabemos lo maravilloso que es estar en la Iglesia greco-católica durante la Cuaresma?


Soy, por bautismo, católica romana. Nací en Francia en una familia muy devora que respetaba el ayuno católico romano. Cuando entré al Carmelo, a los 18 años, vivía la Cuaresma con amor. Tenía hambre, pero por Jesús, por su Iglesia, con mucho gusto lo ofrecía todo. El Viernes Santo, con solo un trozo de pan y agua, no era fácil. Me dolía la cabeza ... Cuando pasé al rito bizantino, la Cuaresma fue un descubrimiento maravilloso. Experimenté este viaje a la Resurrección de manera diferente. ¿Por qué? Porque tenemos el Triodio, que es un tesoro extraordinario. Para cada día hay textos que nos ayudan a entrar en el espíritu de Cuaresma; todos los días nos acompañan, apoyan, alimentan.


La liturgia bizantina es muy pedagógica. El triodio nos prepara durante las cuatro semanas previas a la Cuaresma.


El domingo de Zaqueo, la Iglesia nos da, como a Zaqueo, el deseo de ver a Jesús, el hambre del Absoluto que hay en nosotros.


Con el Domingo del Publicano y el Fariseo, comenzamos el Triodio. El tema es la humildad. Santa Teresa de Ávila nos dice que la humildad es la verdad. ¿Y cuál es la verdad? Cristo dijo: Yo soy la Verdad (Juan 14: 6). Somos tan humildes, humildes, por Jesús, por la contemplación de Cristo. En los maitines cantamos por primera vez: «Ábreme las puertas del arrepentimiento, oh Dador de vida».


El domingo del hijo pródigo y los dos domingos siguientes cantamos el nostálgico Salmo 136 (137): «Sentados junto a los ríos de Babilonia, llorábamos». Entramos en el arrepentimiento. No se trata solo de los errores, sino de la conciencia de que están lejos del propósito de la vida, lejos de la casa del Padre.


El Domingo de Carnaval, o de Juicio, trata sobre el amor.


El domingo anterior, el domingo de Quesoval, o mejor dicho, el domingo de la expulsión de Adán del cielo o el domingo del perdón, lloramos con Adán el cielo perdido. Cantamos en las Estiqueras el martes por la tarde de la Semana de Quesoval:


¡Recibamos con alegría los fieles el anuncio divino de la Cuaresma!


El llanto en relación con la alegría...


Los próximos cuarenta días están ahí para darnos una idea del paraíso perdido. ¿Está Dios realmente en el primer lugar de mi vida? ¿Es realmente lo que necesito? Si es así, no se trata de preferir esquiar en invierno o ir a la playa en verano, el domingo, en lugar de asistir a la Divina Liturgia.


La Cuaresma comienza en las Vísperas de este domingo con el Prokímenon cantado cinco veces:


No escondas tu rostro de este siervo tuyo; respóndeme pronto, que estoy angustiado. Ven a mi lado, y rescátame (Salmo 68).


Desafortunadamente, este hermoso Oficio no se celebra a menudo. Sin embargo, me alegré de que una parroquia greco-católica lo publicara en Facebook. La Cuaresma comienza con tres días de ayuno intenso, hasta que compartimos la Liturgia de los dones previamente santificados, el miércoles por la noche. Es una experiencia muy poderosa. Nuestro cuerpo está esperando comida, pero los textos nos llevan a través de la comida esencial. Estos tres días de ayuno sin comer son más fáciles para mí que un día con un poco de pan como vivía en el rito romano del Viernes Santo. ¿Para qué? Porque, en estos tres días, cuatro servicios que marcan el ritmo del día, ¡son muy nutritivos!


Por la mañana, los Maitines de Cuaresma, con todas las reglas previstas para este tiempo, son una gran alegría. Primero, en lugar de "Dios es Señor y se nos ha manifestado", cantamos "Aleluya". Es exactamente lo opuesto al rito católico romano, que resalta el "Aleluya" durante la Cuaresma (un paréntesis: igual que las flores: el Viernes Santo, en el rito católico romano, no hay ni una flor. Aquí llevamos flores a la tumba de Cristo. Para los católicos romanos, Cristo murió en la cruz; para los bizantinos está en la gloria, en la Cruz. Así es como podemos vivir las dificultades de la vida con esperanza, de hecho con profunda alegría. Es muy importante saber qué tesoro tenemos en nuestro rito). Volvamos a los maitines. Después del Aleluya, los tropoarios de la Trinidad. ¡Alabar a la Santísima Trinidad es maravilloso! Allí, en el seno de la Santísima Trinidad, en la comunión de amor que une a las tres divinas Personas, se nos espera. La oración "Salva oh Señor a tu pueblo y bendice tu heredad", que está reservado para los domingos y las grandes fiestas, se dice todos los días en Cuaresma. De esta manera, ¡todos los días de Cuaresma son festivos! ¡Estamos rodeados de las oraciones de la Madre de Dios, de los ángeles y de todos los santos! Luego el canon. Los nueve himnos bíblicos que han desaparecido en el tiempo ordinario regresan para la Cuaresma. Lamentablemente, se lee poco del Antiguo Testamento, en el rito bizantino, aparte de la Cuaresma. El cántico de Moisés (Éxodo 15) para la primera oda ya nos da el sabor de la Liturgia del Sábado Santo, donde es la sexta lectura, cuando el sacerdote abre las puertas. ¡La resurrección ya está presente! Después de leer el canon del santo del día, los cánones del Triodio nos llevan paso a paso, durante cuarenta días, a la Pascua. Al final de Maitines, el tropario es corto, pero resume bien lo que hemos vivido durante el Oficio:


Estando en el templo de tu gloria, nos parece que estamos en el Cielo, Madre de Dios; tú que eres la puerta celestial, ábrenos la puerta de tu misericordia.


Nos parece que estamos en el cielo: ¿es cierto lo que hemos dicho? Quizás estábamos ocupados con otros pensamientos. Todavía es tiempo de entrar al cielo con la ayuda de la Madre de Dios, con la oración de Efrén que se dice dos veces al final de cada servicio de Cuaresma. No insisto en esta conocida oración, que es un verdadero programa de vida.


Según el Tipicón, la lectura de la "Santa Escala" escrita por San Juan Clímaco está prevista para las Horas. Nosotros, en Stânceni, la escuchamos en el almuerzo, excepto los tres primeros días, cuando, al no haber comida, se lee en las Horas. En treinta palabras, una para cada día (excepto el sábado-domingo y la Semana Santa, cuando leemos el Evangelio) pasamos de la renuncia a la vida de vanidad al amor, con la ayuda de San Juan Clímaco. Es una lectura muy adecuada para Cuaresma.


Como dije, el Antiguo Testamento se lee más durante la Cuaresma. Los cuarenta días son, en cierto modo, el regreso de la Iglesia al estado espiritual del Antiguo Testamento, tiempo de arrepentimiento y espera; leemos los cánticos del canon, varios salmos, Isaías en la Hora Sexta, el Génesis y los Proverbios en las Vísperas. Es necesario leer el Antiguo Testamento con frecuencia para comprender mejor el Nuevo Testamento (cf. Pontificia Comisión Bíblica, El pueblo judío y sus Sagradas Escrituras en la Biblia cristiana, 2001).


Algunas reflexiones sobre la Liturgia de los Dones Presantificados. El plan fue bien explicado en e-communio hace unos días. Según el Tipicón, la celebración de la Divina Liturgia, de lunes a viernes, está prohibida (excepto en la Anunciación) durante la Cuaresma. ¿Por qué? La Divina Liturgia es una fiesta de resurrección; no es compatible con el ayuno, que es expresión de la peregrinación, del camino al cielo. Pero necesitamos ayuda, fuerza para sostener el esfuerzo espiritual. Y recibimos esta ayuda en la Liturgia de los Dones Presantificafos, los miércoles y viernes. En el pasado, y hoy en algunos lugares, se celebraba todos los días de Cuaresma, cuando no se celebraba la Santa Misa.


Otra palabra sobre el Canon de San Andrés de Creta, que es un camino extraordinario de arrepentimiento junto con la Biblia. Los eventos bíblicos están relacionados con mi vida. Se lee en cuatro partes después del ayuno, en los primeros cuatro días de Cuaresma, con una metania en cada tropario, y se lee en su totalidad en los maitines de la quinta semana de Cuaresma. El teólogo Olivier Clément lo llamó: El canto de las lágrimas. Probablemente lo hayas leído: ‘The Song of Tears. Ensayo sobre el arrepentimiento’. Otros libros para leer son ‘Great Lent’, de Alexander Schmemann, y el de Macarios Simonopetritus: ‘El Triodio explicado. Mistagogía del tiempo litúrgico’.


En conclusión, estemos orgullosos no solo de los siete beatos obispos mártires (los quiero mucho: ¡no tengáis miedo! Su icono está en nuestra capilla y todos los días cantamos su tropario y kontakion al final de la comida), sino también de la liturgia que nos transmitieron, para que hoy podamos vivirla. Como solo puedes amar lo que conoces bien, así mismo conoces todos los detalles del Tipicón, que son como las reglas de una sinfonía celestial para alabanza de nuestro gran Dios; las reglas de una maravillosa coreografía para entrar en la danza eterna del Amor Trinitario.


¡La liturgia ya es el paraíso en la tierra! ¡Cristo ha resucitado! Gracias.


Madre Eliane,

Stânceni 18/03/2021

para los seminaristas de Blaj