jueves, 27 de abril de 2017

Nuestro Ordinario se reunirá con los sacerdotes del Ordinariato



El cardenal arzobispo de Madrid, Carlos Osoro, mantendrá un encuentro con los sacerdotes católicos orientales la próxima semana, del 2 al 4 de mayo, en la casa Santa María de los Negrales a fin de «trabajar juntos y caminar unidos para poner en marcha el Ordinariato» creado por el Papa Francisco el pasado mes de junio, como subraya en la carta de convocatoria.
En ella, el ordinario de los fieles católicos orientales en España se presenta como «padre y pastor» y valora la «rica pluralidad de ritos» (fundamentalmente greco-católicos rumanos, greco-católicos ucranianos y siro-malabares, aunque también hubo coptos).
«Cada uno pertenecéis a una antigua tradición de la Iglesia que ha permanecido fiel al Evangelio incluso con el derramamiento de la sangre. Vuestro patrimonio religioso, cultural e histórico es un tesoro para toda la Iglesia que hay que preservar y mantener vivo a través de las generaciones de católicos que están presentes en todo el mundo y, de un modo muy particular, en España», detalla.
Su presencia –añade el purpurado– «pone de manifiesto la catolicidad de la Iglesia» y permite recordar que «todos estamos llamados a componer una bella sinfonía que cante las alabanzas a Dios nuestro Padre y dé testimonio de la unidad de los cristianos querida por el Señor Jesús».

domingo, 23 de abril de 2017

Pastorala de Paşti a PF Lucian



Cardinal † Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit 
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major 
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă 
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor, 
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
 iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

Ca în fiecare an, perioada Postului Mare ne-a condus, pe fiecare dintre noi, înspre momentul crucial al credinței: Învierea. Respectând pasul fiecăruia,  mai mic sau mai mare, respectând condiția și starea noastră atât de diferită, Domnul ne-a ajutat pe toți să facem încă o dată un pelerinaj simbolic de patruzeci de zile. Ieșiți din Egiptul păcatului, am avut parte de o trecere spirituală prin Marea Roșie pe urmele poporului ales; ieșiți din lumea ce ne împresoară zi de zi, am fost invitați să intrăm în pustiul ce ne pune față în față cu slăbiciunile și neputințele noastre; ieșind din omul vechi, calea ne este deschisă înspre cel înnoit. Retrăind toate aceste momente încărcate de semnificații pascale, ne pregătim an de an pentru Marea Trecere în care simbolurile vor lăsa loc adevăratei Vieți, iar de pe ochii noștri va cădea vălul care ne împiedică să-L vedem pe Domnul față către față.

Sărbătoarea Paştilor, așadar, ne trece în fiecare an de pe malul postului şi al pocăinţei, la limanul bucuriei de a fi cu Dumnezeu cel Viu. În mod legitim ne-am putea întreba: de ce în fiecare an? De ce e necesară această repetiție ciclică? Pe de o parte, deoarece constatăm încontinuu moartea lui Dumnezeu pe crucea indiferenței oamenilor. De-a lungul veacurilor, ecoul strigătului din curtea pardosită cu pietre răsună în viețile și în societățile noastre, ca o continuă chemare la răzvrătire: „Noi nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul”. Pe de altă parte, și astăzi, mulți împărați se așează pe tronul lui Dumnezeu. Și acești noi împărați pretind slujire și venerație. Vițeii de aur ai zilelor noastre se numesc hedonism, consumism sau relativism, însă esența lor este aceeași dintotdeauna: un substitut, un surogat la adevăratul Împărat, la adevăratul Dumnezeu.

Biserica noastră Greco-Catolică știe bine ce înseamnă Calea Crucii, și ce înseamnă răstignire și punere în mormânt. Precum Divinului Mântuitor, și Bisericii Lui porțile infernului i-au strigat: „Coboară-te de pe cruce”. Episcopii noștri martiri, pe care în curând sperăm să-i vedem ridicați la cinstea altarelor, sunt sămânța de speranță, de iubire și de credință pentru noi, fiindcă au știut să se închine doar în fața Domnului. Au știut să se teamă doar de păcatul și de trădarea ce i-ar fi separat de El. Au câștigat cununa mărturisitorilor fără să le fie frică de cei ce știu să ucidă doar trupurile, dar sunt neputincioși în fața sufletelor mari. Mărturia lor este comoara noastră în fața morții și prin ei, Paștile noastre au o lumină în plus.

Evanghelia ne prezintă Învierea Domnului, prin mărturia celor care sunt, într-un fel sau altul, prezenți: Maica Sfântă și Sfintele femei ce-L însoțesc pe drumul Calvarului până la mormânt și dincolo de el; apostolii, mai îndrăzneți sau înfricoșați, pe cale sau întorcându-se din drum, răstigniți și ei între speranțele lor mesianice și planul misterios al Tatălui; fariseii, dregătorii și cărturarii, cunoscători și în fond destinatari ai profețiilor, Îl trimit cu indiferență la moarte pe Cel așteptat din veacuri; soldații romani, care duc la îndeplinire condamnarea. În toate aceste categorii sau în altele, ne putem oglindi și noi, regăsind părți mai luminoase sau mai obscure ale sufletului nostru, împreună cu inima noastră neîmpărțită sau frântă de păcatele și încercările acestei lumi. Împreună cu Maica Sfântă, putem aduce întreaga viață și toate aceste cioburi de suflet la picioarele Crucii, pentru a primi iertare, vindecare și mântuire.

E un adevărat motiv de speranță să putem vedea că și între soldați și între membrii Sinedriului și între tâlharii răstigniți împreună cu Isus, Spiritul Sfânt inspiră și iluminează inimile smerite și deschise. Nicodim, sutaşul roman și tâlharul cel de-a dreapta ne spun că nu există stare și condiție umană în care îndurarea lui Dumnezeu să nu ne poată ajunge. Să ne bucurăm așadar şi să ne veselim în această zi, fiindcă „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul” (Ps. 117, 24) pentru noi. Nimeni nu este exclus, nimeni nu este marginalizat, vițelul este destul pentru ca nimeni să nu iasă flămând, precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Cu toții devenim purtători ai biruinţei pe care Cristos a adus-o în lume cu moartea pe moarte călcând, înveșmântați  de biruința Mântuitorului, îmbrăcați în hainele iubirii şi ale iertării.

Biserica, în imnurile sale, cântă marele Praznic al Paştelui ca fiind Sărbătoarea Sărbătorilor, cununa anului liturgic şi temeiul credinţei. În Cuvântul Domnului care a răsunat în noaptea trecută la slujba Învierii, găsim mângâierea cea mai adâncă: “Iată eu sunt cu voi, în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

Dragi  credincioși,

Condamnarea la moarte era şi este un mod concret de a elimina o persoană. În antichitate, dacă cel condamnat era o persoană vestită (amintirea celor anonimi se pierdea oricum în negura uitării), şi pentru motive considerate cu totul grave, pedepsei capitale i se însoţea aşa-numita „damnatio memoriae et nominis”: ştergerea nu doar a numelui, ci şi a amintirii celui condamnat. Acea persoană nu mai era în nici un fel pomenită, orice amintire sau imagine despre cel condamnat fiind nimicită, şi orice lucrare pe care acesta ar fi înfăptuit-o, distrusă. Doar atunci, moartea era considerată „completă”, iar cel osândit ajungea să fie şters şi din curgerea istoriei! Pentru aceasta, ori de câte ori cântă “Cristos a înviat”, creştinii sfâşie cursul istoriei, punând în chiar centrul predicării lor pomenirea lui Isus Cel condamnat la moarte şi uitare, precum şi invocarea numelui Lui, „dinaintea căruia tot genunchiul să se plece”.

Provocarea pe care ne-o adresează Praznicul Învierii astăzi fiecăruia dintre noi, este cea descrisă în întâlnirea din grădina Învierii: Maria din Magdala Îl va confunda pe Domnul ei cu un simplu grădinar. În mod similar, doi ucenici în drum către Emaus nu Îl recunosc pe Isus cel Înviat în timp ce păşește cu ei pe cale, ci de-abia la frângerea pâinii. Cu aceeaşi „orbire” se confruntă şi cei şapte ucenici care, revenind la meseria lor de pescari, după o noapte întreagă de pescuit zăresc un om pe ţărm, însă „n-au ştiut că este Isus”, cu excepţia „ucenicului pe care îl iubea Isus”, şi care, recunoscându-L, exclamă către Petru: „Domnul este!”. Aflându-ne la acest punct, ne putem întreba: cum de ucenicii nu L-au recunoscut pe Domnul Înviat? Oare era înfăţişarea Lui aşa de schimbată încât nu se mai asemăna Învăţătorului cu care ei au vieţuit în tot acel timp? Răspunsul îl găsim în însăşi firea marii minuni a Paştilor. Învierea lui Isus transformă în mod radical istoria omenirii, însă rămâne în esenţa sa un fapt supranatural, misterios, transcendent, peste putinţa noastra de înţelegere.

Iubiți fii sufletești,

Pentru a-L recunoaşte pe Cristos cel înviat nu era de ajuns să-L fi cunoscut înainte, să fi străbătut cu El drumurile Palestinei, să-L fi ascultat propovăduind, sau să fi luat ultima cină împreună cu El. Nu! Era necesară pentru Maria Magdalena, pentru apostoli, dar şi pentru noi, un alt fel de înţelegere şi recunoaştere, o cunoaştere superioară, prin credinţă. Învierea Domnului, glorioasă şi totodată tainică, se adresează nu atât ochilor trupurilor noastre, ci ochilor credinţei: acea credinţă întărită prin Spiritul Sfânt în ziua de Rusalii, atunci când Apostolii vor primi curajul şi energia de a ieşi din ascunzişurile lor, de a înfrunta orice riscuri şi pericole, spre a-L propovădui pe Domnul Înviat.

Întâlnirea dintre sufletul creştin şi Domnul Isus, în grădina Învierii, pune în criză întregul nostru angrenaj de sisteme şi de certitudini. Precum grupul de ucenici înspăimântaţi, auzim glasul Bisericii, anunțându-ne Vestea cea bună și trăim cu riscul de a nu vedea în tainica Prezență nimic altceva decât un simplu grădinar. Doar deschizându-ne viețile la glasul Celui care ne cheamă pe fiecare cu numele nostru, la fel ca pe Maria Magdalena, ne vom putea umple de bucuria credinţei, vestind cu însufleţire tuturor: Da, Domnul a înviat cu adevărat! Veniţi de luaţi bucurie!

Dimpreună cu Preasfinția Sa Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă transmitem tuturor bucuria pascală!

Cardinal † Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major

Dată în Blaj,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Anul Domnului 2017

DUMINICA 2 DUPĂ PAŞTI (a Tomii) / DOMINGO 2º DESPUÉS DE PASCUA (de Tomás)




Fap 5,12-20: Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon.  Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda.  Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei,  Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei.  Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau.  Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el - cei din eresul saducheilor - s-au umplut de pizmă.  Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească.  Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis:  Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.

Io 20,19-31: Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Isus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!  Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.  Şi Isus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.  Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;  Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.  Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus.  Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.  Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Isus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!  Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.  A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!  Isus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!  Deci şi alte multe minuni a făcut Isus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.  Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.


Hech 5,12-20: Los Apóstoles hacían muchos signos y prodigios en el pueblo. Todos solían congregarse unidos en un mismo espíritu, bajo el pórtico de Salomón, pero ningún otro se atrevía a unirse al grupo de los Apóstoles, aunque el pueblo hablaba muy bien de ellos. Aumentaba cada vez más el número de los que creían en el Señor, tanto hombres como mujeres. Y hasta sacaban a los enfermos a las calles, poniéndolos en catres y camillas, para que cuando Pedro pasara, por lo menos su sombra cubriera a alguno de ellos. La multitud acudía también de las ciudades vecinas a Jerusalén, trayendo enfermos o poseídos por espíritus impuros, y todos quedaban curados. Intervino entonces el Sumo Sacerdote con todos sus partidarios, los de la secta de los saduceos. Llenos de envidia, hicieron arrestar a los Apóstoles y los enviaron a la prisión pública. Pero durante la noche, el Angel del Señor abrió las puertas de la prisión y los hizo salir. Luego les dijo: «Vayan al Templo y anuncien al pueblo todo lo que se refiere a esta nueva Vida».

Jn 20,19-31: Al atardecer de ese mismo día, el primero de la semana, estando cerradas las puertas del lugar donde se encontraban los discípulos, por temor a los judíos, llegó Jesús y poniéndose en medio de ellos, les dijo: «¡La paz esté con ustedes!». Mientras decía esto, les mostró sus manos y su costado. Los discípulos se llenaron de alegría cuando vieron al Señor. Jesús les dijo de nuevo: «¡La paz esté con ustedes! Como el Padre me envió a mí, yo también los envío a ustedes» Al decirles esto, sopló sobre ellos y añadió «Reciban al Espíritu Santo. Los pecados serán perdonados a los que ustedes se los perdonen, y serán retenidos a los que ustedes se los retengan». Tomás, uno de los Doce, de sobrenombre el Mellizo, no estaba con ellos cuando llegó Jesús. Los otros discípulos le dijeron: «¡Hemos visto al Señor!». El les respondió: «Si no veo la marca de los clavos en sus manos, si no pongo el dedo en el lugar de los clavos y la mano en su costado, no lo creeré». Ocho días más tarde, estaban de nuevo los discípulos reunidos en la casa, y estaba con ellos Tomás. Entonces apareció Jesús, estando cerradas las puertas, se puso en medio de ellos y les dijo: «¡La paz esté con ustedes!». Luego dijo a Tomás: «Trae aquí tu dedo: aquí están mis manos. Acerca tu mano: Métela en mi costado. En adelante no seas incrédulo, sino hombre de fe». Tomas respondió: «¡Señor mío y Dios mío!» Jesús le dijo: «Ahora crees, porque me has visto. ¡Felices los que creen sin haber visto!». Jesús realizó además muchos otros signos en presencia de sus discípulos, que no se encuentran relatados en este Libro. Estos han sido escritos para que ustedes crean que Jesús es el Mesías, el Hijo de Dios, y creyendo, tengan Vida en su Nombre.

domingo, 9 de abril de 2017

DUMINICA FLORIILOR (a Intrării Domnului în Ierusalim) / DOMINGO DE RAMOS (de la Entrada del Señor en Jerusalén)



Filip 4,4-9: Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.  Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.  Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.  Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Isus.  Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul.  Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Io 12,1-18: Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.  Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.  Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.  Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:  Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?  Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.  A zis deci Isus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.  Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.  Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Isus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.  Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.  Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Isus.  A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine în Ierusalim,  Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!  Şi Isus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:  "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei".  Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Isus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.  Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.  De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.


Filip 4,4-9: Alégrense siempre en el Señor. Vuelvo a insistir, alégrense. Que la bondad de ustedes sea conocida por todos los hombres. El Señor está cerca. No se angustien por nada, y en cualquier circunstancia, recurran a la oración y a la súplica, acompañadas de acción de gracias, para presentar sus peticiones a Dios. Entonces la paz de Dios, que supera todo lo que podemos pensar, tomará bajo su cuidado los corazones y los pensamientos de ustedes en Cristo Jesús. En fin, mis hermanos, todo lo que es verdadero y noble, todo lo que es justo y puro, todo lo que es amable y digno de honra, todo lo que haya de virtuoso y merecedor de alabanza, debe ser el objeto de sus pensamientos. Pongan en práctica lo que han aprendido y recibido, lo que han oído y visto en mí, y el Dios de la paz estará con ustedes.

Jn 12,1-18: Seis días antes de la Pascua, Jesús volvió a Betania, donde estaba Lázaro, al que había resucitado. Allí le prepararon una cena: Marta servía y Lázaro era uno de los comensales. María, tomando una libra de perfume de nardo puro, de mucho precio, ungió con él los pies de Jesús y los secó con sus cabellos. La casa se impregnó con la fragancia del perfume. Judas Iscariote, uno de sus discípulos, el que lo iba a entregar, dijo: «¿Por qué no se vendió este perfume en trescientos denarios para dárselos a los pobres?». Dijo esto, no porque se interesaba por los pobres, sino porque era ladrón y, como estaba encargado de la bolsa común, robaba lo que se ponía en ella. Jesús le respondió: «Déjala. Ella tenía reservado este perfume para el día de mi sepultura. A los pobres los tienen siempre con ustedes, pero a mí no me tendrán siempre». Entre tanto, una gran multitud de judíos se enteró de que Jesús estaba allí, y fueron, no sólo por Jesús, sino también para ver a Lázaro, al que había resucitado. Entonces los sumos sacerdotes resolvieron matar también a Lázaro, porque muchos judíos se apartaban de ellos y creían en Jesús a causa de él. Al día siguiente, la gran multitud que había venido para la fiesta, se enteró de que Jesús se dirigía a Jerusalén. Y, tomando hojas de palmera, salieron a su encuentro y lo aclamaban diciendo: «¡Hosana! ¡Bendito el que viene en nombre del Señor, el rey de Israel!». Al encontrar un asno, Jesús montó sobre él, conforme a lo que está escrito: "No temas, hija de Sión; ya viene tu rey, montado sobre la cría de una asna". Al comienzo, sus discípulos no comprendieron esto. Pero cuando Jesús fue glorificado, recordaron que todo lo que le había sucedido era lo que estaba escrito acerca de él. La multitud que había estado con Jesús cuando ordenó a Lázaro que saliera del sepulcro y lo resucitó, daba testimonio de él. Por eso la gente salió a su encuentro, porque se enteraron del signo que había realizado.

sábado, 1 de abril de 2017

DUMINICA 5 DIN POST (a Cuv. Maria Egipteanca) / DOMINGO 5º DE CUARESMA (de Santa María Egipcíaca)




Evr 9,11-14: Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta;  El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare.  Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului,  Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?

Mc 10,32-45: Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:  Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor.  Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.  Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine.  Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac?  Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.  Dar Isus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?  Iar ei I-au zis: Putem. Şi Isus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza.  Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.  Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan.   Şi Isus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc.  Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru.  Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.  Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.


Heb 9,11-14: Cristo, en cambio, ha venido como Sumo Sacerdote de los bienes futuros. El, a través de una Morada más excelente y perfecta que la antigua –no construida por manos humanas, es decir, no de este mundo creado– entró de una vez por todas en el Santuario, no por la sangre de chivos y terneros, sino por su propia sangre, obteniéndonos así una redención eterna. Porque si la sangre de chivos y toros y la ceniza de ternera, con que se rocía a los que están contaminados por el pecado, los santifica, obteniéndoles la pureza externa, ¡cuánto más la sangre de Cristo, que por otra del Espíritu eterno se ofreció sin mancha a Dios, purificará nuestra conciencia de las obras que llevan a la muerte, para permitirnos tributar culto al Dios viviente!

Mc 10,32-45: Mientras iban de camino para subir a Jerusalén, Jesús se adelantaba a sus discípulos; ellos estaban asombrados y los que lo seguían tenían miedo. Entonces reunió nuevamente a los Doce y comenzó a decirles lo que le iba a suceder: «Ahora subimos a Jerusalén; allí el Hijo del hombre será entregado a los sumos sacerdotes y a los escribas. Lo condenarán a muerte y lo entregarán a los paganos: ellos se burlarán de él, lo escupirán, lo azotarán y lo matarán. Y tres días después, resucitará». Santiago y Juan, los hijos de Zebedeo, se acercaron a Jesús y le dijeron: «Maestro, queremos que nos concedas lo que te vamos a pedir». El les respondió: «¿Qué quieren que haga por ustedes?». Ellos le dijeron: «Concédenos sentarnos uno a tu derecha y el otro a tu izquierda, cuando estés en tu gloria». Jesús le dijo: «No saben lo que piden. ¿Pueden beber el cáliz que yo beberé y recibir el bautismo que yo recibiré?». «Podemos», le respondieron. Entonces Jesús agregó: «Ustedes beberán el cáliz que yo beberé y recibirán el mismo bautismo que yo. En cuanto a sentarse a mi derecha o a mi izquierda, no me toca a mí concederlo, sino que esos puestos son para quienes han sido destinados». Los otros diez, que habían oído a Santiago y a Juan, se indignaron contra ellos. Jesús los llamó y les dijo: «Ustedes saben que aquellos a quienes se considera gobernantes, dominan a las naciones como si fueran sus dueños, y los poderosos les hacen sentir su autoridad. Entre ustedes no debe suceder así. Al contrario, el que quiera ser grande, que se haga servidor de ustedes; y el que quiera ser el primero, que se haga servidor de todos. Porque el mismo Hijo del hombre no vino para ser servido, sino para servir y dar su vida en rescate por una multitud».

sábado, 25 de marzo de 2017

Credincioșii din Alicante în pelerinaj



În Duminica de 12 martie, credincioşii Bisericii Sfântul Nicolae din Alicante, au participat la un neuitat Pelerinaj. Am vizitat în prima parte, Mănăstirea Sfânta Faţă „Santa Faz” din San Juan. Aceasta este o Mănăstire de măicuţe clarise de clauzură, care din secolul XV, deţine în custodie Năframa Veronicăi, pe care Domnul nostru Isus Hristos şi-a lăsat întipărită Sfânta Faţă, pe când era pe drumul calvarului.

În anul 1489 Părintele Pedro Mena, preot în satul San Juan, a vizitat Roma, de unde primeşte Marama Sfintei Feţe, care a salvat Venecia de ciumă. Astfel că, se întoarce în San Juan cu relicva Sfintei Feţe, cu care pe 17 martie 1489 iese într-o procesiune, rugându-se Domnului pentru ploaie, deoarece nu plouase vreme îndelungată. Când au ajuns la defileul Lloixa, cel care transporta relicva a simţit o greutate teribilă ne reuşind să o mai susţină, şi au văzut cu toţii cum a curs o lacrima din ochiul drept al Sfintei Feţe a Domnului nostru Isus Hristos, iar acest act a fost primul din numeroasele minuni săvârşite de relicvă. Revenind la pelerinajul nostru; am avut privilegiul să ne ofere acest Sfânt lăcaş, nişte trăiri emoţionante. Am început pelerinajul, prin explicarea evenimentelor şi minunilor, care au început cu anul 1489, în acel loc, după care am săvârşit o sfântă rugăciune adresată Sfintei Feţe, apoi am cântat cu toţii priceasna „În Faţa Ta Isus iubit”. Am stat în rugăciune personală, în linişte câteva minute, contemplând la minunile realizate, şi cerând apoi fiecare în particular diferite haruri şi ajutor în viaţă, tămăduiri şi binecuvântări. După care am salutat Sfântul Sacrament din Tabernacolul minunatei Biserici şi am mulţumit cu toţii, măicuţei stareţe Maria Clara, fără de care nu se putea realiza acest prim pas al pelerinajului nostru.

Al doilea pas al pelerinajului a fost la Mănăstirea Sfintei Treimi „Santa Trinidad” din Tangel. Mănăstire a ordinului monastic PACE, care a reabilitat un edificiu din secolul XVII, şi astfel a fost înfiinţată Mănăstirea Sfintei Treimi de către Părintele Alberto Rambla în anul 1980. Această mănăstire este bazată pe arta bizantină, vase bisericeşti, veşminte, şi în special pictura de icoane şi de biserici. În incinta mănăstirii sunt 2 biserici pictate în întregime. Ajungând la Mănăstire, Părintele stareţ Lazaro, ne-a întâmpinat pe toţi cu câte o îmbrăţişare puternică, dintr-o dragoste frăţească la fel de puternică. Apoi ne-a amintit de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea care zicea că Biserica respiră prin cei doi plămâni ai săi, Biserica orientală şi Biserica latină. După care am intrat în Biserica cea mare pictată în întregime, de ne-am simţit cu toţii ca acasă, cu toate că oriunde am fi în lumea aceasta mare, şi intrăm într-o biserică suntem acasă, zicea acelaşi Papă Ioan Paul al II-lea. Astfel că după ce ne-am revenit puţin din surprinderea plăcută, am purces spre rugăciunea de seară, pe care am săvârşit-o cu mare drag şi cu multă trăire interioară, spirituală. Am vizitat apoi muzeul de artă bizantină, care deasemenea ne-a impresionat pe toţi atât cantitatea de icoane pictate pe pânză, pe lemn ori pe pereţi, cât şi calitatea veşmintelor bisericeşti, şi nu mai vorbim despre vechimea şi starea bună a icoanelor, veşmintelor şi a obiectelor de cult. Am încheiat aceşti 2 paşi ai pelerinajului, în care am avut privilegiul de a ne ruga, de a contempla, de a medita şi de a ne întâlni cu Dumnezeu, în diferite ipostaze. Am reuşit să ne aprofundăm în rugăciune şi să ne apropiem de Dumnezeu, pregătindu-ne astfel pentru întâlnirea cu Isus Hristos din noaptea Paştilor.

Pr. Radu Bokor


Sursă: www.egco.ro

DUMINICA 4 DIN POST (a Cuv. Ioan Scărarul) / DOMINGO 4º DE CUARESMA (de San Juan Clímaco)




Evr 6,13-20: Căci Dumnezeu, când a dat făgăduinţă lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuşi,  Zicând: "Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, şi înmulţind te voi înmulţi".  Şi aşa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa.  Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare şi jurământul e la ei o chezăşie şi sfârşitul oricărei neînţelegeri.  În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul:  Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduinţa şi jurământul - în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte,  Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă,  Unde Isus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Mc 9,17-32: Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.  Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.  Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine.  Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Isus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.  Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie.  Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi.  Iar Isus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.  Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.  Iar Isus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el!  Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit.  Dar Isus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare.  Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?  El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.  Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva.  Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia.  Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.


Heb 6,13-20: Porque cuando Dios hizo la promesa a Abraham, como no podía jurar por alguien mayor que él, juró por sí mismo, diciendo: Sí, yo te colmaré de bendiciones y te daré una descendencia numerosa. Y por su paciencia, Abraham vio la realización de esta promesa. Los hombres acostumbran a jurar por algo más grande que ellos, y lo que se confirma con un juramento queda fuera de toda discusión. Por eso Dios, queriendo dar a los herederos de la promesa una prueba más clara de que su decisión era irrevocable, la garantizó con un juramento. De esa manera, hay dos realidades irrevocables –la promesa y el juramento– en las que Dios no puede engañarnos. Y gracias a ellas, nosotros, los que acudimos a él, nos sentimos poderosamente estimulados a aferrarnos a la esperanza que se nos ofrece. Esta esperanza que nosotros tenemos, es como un ancla del alma, sólida y firme, que penetra más allá del velo, allí mismo donde Jesús entró por nosotros, como precursor, convertido en Sumo Sacerdote para siempre, según el orden de Melquisedec.

Mc 9,17-32: Uno de ellos le dijo: «Maestro, te he traído a mi hijo, que está poseído de un espíritu mudo. Cuando se apodera de él, lo tira al suelo y le hace echar espuma por la boca; entonces le crujen sus dientes y se queda rígido. Le pedí a tus discípulos que lo expulsaran pero no pudieron». «Generación incrédula, respondió Jesús, ¿hasta cuando estaré con ustedes? ¿Hasta cuando tendré que soportarlos? Tráiganmelo». Y ellos se lo trajeron. En cuanto vio a Jesús, el espíritu sacudió violentamente al niño, que cayó al suelo y se revolcaba, echando espuma por la boca. Jesús le preguntó al padre: «¿Cuánto tiempo hace que está así?». «Desde la infancia, le respondió, y a menudo lo hace caer en el fuego o en el agua para matarlo. Si puedes hacer algo, ten piedad de nosotros y ayúdanos». «¡Si puedes...!», respondió Jesús. «Todo es posible para el que cree». Inmediatamente el padre del niño exclamó: «Creo, ayúdame porque tengo poca fe». Al ver que llegaba más gente, Jesús increpó al espíritu impuro, diciéndole: «Espíritu mudo y sordo, yo te lo ordeno, sal de él y no vuelvas más». El demonio gritó, sacudió violentamente al niño y salió de él, dejándolo como muerto, tanto que muchos decían: «Está muerto». Pero Jesús, tomándolo de la mano, lo levantó, y el niño se puso de pie. Cuando entró a la casa y quedaron solos, los discípulos le preguntaron: «¿Por qué nosotros no pudimos expulsarlo?». El les respondió: «Esta clase de demonios se expulsa sólo con la oración». Al salir de allí atravesaron la Galilea; Jesús no quería que nadie lo supiera, porque enseñaba y les decía: «El Hijo del hombre va a ser entregado en manos de los hombres; lo matarán y tres días después de su muerte, resucitará». Pero los discípulos no comprendían esto y temían hacerle preguntas.