sábado, 26 de octubre de 2019

Duminica 24 dR (a Învierii fiicei lui Iair) / Domingo 24º después de Pentecostés (de la Resurrección de la hija de Jairo)



Ef 2,14-22: Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii,  Desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea,  Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia.  Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape;  Că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh.  Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu,  Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Isus Hristos.  Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul,  În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

Lc 8,41-56: Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Isus, Îl ruga să intre în casa Lui,  Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.  Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,  Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.  Şi a zis Isus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?  Iar Isus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.  Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.  Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.  Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.  Dar Isus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.  Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă.  Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.  Şi râdeau de El, ştiind că a murit.  Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!  Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce.  Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.


Ef 2,14-22: Porque Cristo es nuestra paz; él ha unido a los dos pueblos en uno solo, derribando el muro de enemistad que los separaba, y aboliendo en su propia carne la Ley con sus mandamientos y prescripciones. Así creó con los dos pueblos un solo Hombre nuevo en su propia persona, restableciendo la paz, y los reconcilió con Dios en un solo Cuerpo, por medio de la cruz, destruyendo la enemistad en su persona. Y él vino a proclamar la Buena Noticia de la paz, paz para ustedes, que estaban lejos, paz también para aquellos que estaban cerca. Porque por medio de Cristo, todos sin distinción tenemos acceso al Padre, en un mismo Espíritu. Por lo tanto, ustedes ya no son extranjeros ni huéspedes, sino conciudadanos de los santos y miembros de la familia de Dios. Ustedes están edificados sobre los apóstoles y los profetas, que son los cimientos, mientras que la piedra angular es el mismo Jesucristo. En él, todo el edificio, bien trabado, va creciendo para constituir un templo santo en el Señor. En él, también ustedes son incorporados al edificio, para llegar a ser una morada de Dios en el Espíritu.

Lc 8,41-56: De pronto, se presentó un hombre llamado Jairo, que era jefe de la sinagoga, y cayendo a los pies de Jesús, le suplicó que fuera a su casa, porque su única hija, que tenía unos doce años, se estaba muriendo. Mientras iba, la multitud lo apretaba hasta sofocarlo. Una mujer que padecía de hemorragias desde hacía doce años y a quien nadie había podido curar, se acercó por detrás y tocó los flecos de su manto; inmediatamente cesó la hemorragia. Jesús preguntó: «¿Quién me ha tocado?». Como todos lo negaban, Pedro y sus compañeros le dijeron: «Maestro, es la multitud que te está apretujando».  Pero Jesús respondió: «Alguien me ha tocado, porque he sentido que una fuerza salía de mí». Al verse descubierta, la mujer se acercó temblando, y echándose a sus pies, contó delante de todos por qué lo había tocado y cómo fue curada instantáneamente. Jesús le dijo entonces: «Hija, tu fe te ha salvado, vete en paz». Todavía estaba hablando, cuando llegó alguien de la casa del jefe de sinagoga y le dijo: «Tu hija ha muerto, no molestes más al Maestro». Pero Jesús, que había oído, respondió: «No temas, basta que creas y se salvará». Cuando llegó a la casa no permitió que nadie entrara con él, sino Pedro, Juan y Santiago, junto con el padre y la madre de la niña. Todos lloraban y se lamentaban. «No lloren, dijo Jesús, no está muerta, sino que duerme». Y se burlaban de él, porque sabían que la niña estaba muerta. Pero Jesús la tomó de la mano y la llamó, diciendo: «Niña, levántate». Ella recuperó el aliento y se levantó en el acto. Después Jesús ordenó que le dieran de comer. Sus padres se quedaron asombrados, pero él les prohibió contar lo que había sucedido.

26/10 - Santo Megalomártir Demetrio el Mirobleta


San Demetrio vivió en Tesalónica (actualmente Salónica, en Grecia) en tiempos de los emperadores Diocleciano y Maximiano (284-305). Provenía de una de las más nobles familias de Macedonia y era admirado por todos, no solo por su nobleza y por su apostura exterior, sino también por sus virtudes, por su inteligencia y su bondad.

Ya desde joven se hizo estratega y especialista en el arte militar, de modo que, a pesar de su edad, fue nombrado general del ejército de Tesalia y procónsul de Grecia por Maximiano Galerio, César de Grecia y Macedonia. Todos estos honores no hicieron que Demetrio perdiera de vista las cosas más importantes: las relacionadas con la salvación del alma. Al ser desde siempre piadoso y estudioso de la doctrina de Jesucristo, pasaba una buena parte del día estudiando e interpretando las enseñanzas de Cristo de manera pública, sin ocultarse, tanto que muchos paganos de Tesalónica y de la región se convirtieron al cristianismo a pesar de las persecuciones que el emperador decretó contra los cristianos.

Vencedor en la guerra contra los escitas, de camino hacia Roma, el César Galerio se presentó en Tesalónica para ser aclamado por el pueblo y para sacrificar a los dioses. Algunos paganos envidiosos de la ciudad aprovecharon esta ocasión para quejarse ante el emperador, y denunciaron a Demetrio como cristiano. La ira del emperador se convirtió rápidamente en furia cuando descubrió que Demetrio no solo era discípulo fiel de Cristo, sino que incluso predicaba en público la fe cristiana. Así pues, el emperador ordenó que el santo fuera apresado y lo mandó encerrar en una prisión húmeda en el subsuelo de un baño público.

Vanagloriándose el emperador de un hombre que se llamaba Lío y animando a los varones de la ciudad a luchar con él -pues superaba a todos los de su edad en estatura y en fuerza-, un joven cristiano, de nombre Néstor, se dirigió a San Demetrio en su prisión y le dijo: "Siervo de Dios, quiero luchar contra Lío. Reza por mí". El santo, haciéndole la señal de la Cruz sobre la frente, le replicó: "A Lío lo vencerás y de Cristo darás testimonio". Así, lleno de valor por estas palabras, Néstor se fue a luchar contra Lío, lo abatió y lo mató. El emperador, avergonzado, se afligió y se enojó sobremanera. Cuando supo que San Demetrio había sido el que había animado a Néstor, envió a unos soldados y les ordenó que atravesaran al santo en prisión con sus armas por haber sido el causante de la muerte de Lío. Así, el gran Demetrio entregó inmediatamente su espíritu a Dios y realizó muchos milagros y curaciones después de su muerte. Después, por orden del emperador, se le cortó la cabeza a Néstor (cuya memoria se celebra el 27 de octubre).

viernes, 25 de octubre de 2019

Comunicat: Sesiunea de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică


Blaj, 23-25 octombrie 2019

În perioada 23-25 octombrie 2019 s-au desfășurat la Blaj lucrările Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj în sesiune ordinară de toamnă.

Cu acest prilej, Episcopii au inaugurat la biserica cu hramul „Fericitul Ioan Suciu” din cartierul Barbu Lăutaru precum și pe clădirea Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, două plăci memoriale în amintirea vizitei apostolice a Papei Francisc în România, când au fost beatificați cei șapte episcopi martiri.

În după-masa zilei de 24 octombrie 2019, Episcopii sinodali au participat în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sf. Treime” din Blaj, la o manifestare spirituală și culturală dedicată cinstirii memoriei mărturisitorilor credinței.

În cadrul lucrărilor sinodale au fost abordate teme administrative, disciplinare, precum și situația comunităților greco-catolice în diaspora. Sinodul a adoptat ”Ghidul pentru protecția minorilor”, în conformitate cu cerințele Sfântului Scaun. Totodată, Sinodul a instituit ca ziua de 2 iunie să fie sărbătoare de poruncă pentru întreaga Biserică, cu titulatura „Fericiții Episcopi martiri greco-catolici români”.

Episcopii au reflectat asupra organizării unui pelerinaj național la Roma, la un an de la vizita Sfântului Părinte în România.

Următoarea Sesiune sinodală ordinară se va desfășura în perioada 4-6 iunie 2020 la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Notar
Pr. Cristian Crișan


Sursă: egco.ro

sábado, 5 de octubre de 2019

Duminica 20 dR (a Învierii fiului văduvei din Nain) / Domingo 20º después de Pentecostés (de la Resurección del hijo de la viuda de Naín)



Gal 1,11-19: Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam. Şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, Să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

Lc 7,11-16: Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.



Gal 1,11-19: Quiero que sepan, hermanos, que la Buena Noticia que les prediqué no es cosa de los hombres, porque yo no la recibí ni aprendí de ningún hombre, sino por revelación de Jesucristo. Seguramente ustedes oyeron hablar de mi conducta anterior en el Judaísmo: cómo perseguía con furor a la Iglesia de Dios y la arrasaba, y cómo aventajaba en el Judaísmo a muchos compatriotas de mi edad, en mi exceso de celo por las tradiciones paternas. Pero cuando Dios, que me eligió desde el seno de mi madre y me llamó por medio de su gracia, se complació en revelarme a su Hijo, para que yo lo anunciara entre los paganos, de inmediato, sin consultar a ningún hombre y sin subir a Jerusalén para ver a los que eran Apóstoles antes que yo, me fui a Arabia y después regresé a Damasco. Tres años más tarde, fui desde allí a Jerusalén para visitar a Pedro, y estuve con él quince días. No vi a ningún otro Apóstol, sino solamente a Santiago, el hermano del Señor.

Lc 7,11-16: En seguida, Jesús se dirigió a una ciudad llamada Naím, acompañado de sus discípulos y de una gran multitud. Justamente cuando se acercaba a la puerta de la ciudad, llevaban a enterrar al hijo único de una mujer viuda, y mucha gente del lugar la acompañaba. Al verla, el Señor se conmovió y le dijo: «No llores». Después se acercó y tocó el féretro. Los que los llevaban se detuvieron y Jesús dijo: «Joven, yo te lo ordeno, levántate». El muerto se incorporó y empezó a hablar. Y Jesús se lo entregó a su madre. Todos quedaron sobrecogidos de temor y alababan a Dios, diciendo: «Un gran profeta ha aparecido en medio de nosotros y Dios ha visitado a su Pueblo».