“Biserica lui Hristos, Biserica Speranței și a Dragostei Nețărmurite”

Biserica lui Hristos rămâne, Biserica Speranței și a Dragostei Nețărmurite. În aceste momente de război, invazie, în Ucraina, vecina țării noastre străbune, frontierele au fost asediate, de către mame, bunici, adolescenți și copii, ... refugiați înlăcrimați și disperați. Refugiați, care aveau nevoie de ajutor, de o alinare și de o dragoste frățească din partea noastră, a românilor. Surprinderea a fost mare când mulți, foarte mulți români, și-au arătat empatia față de vecinii ucranieni, arătând astfel că suntem un popor care știe să dea o mâna de ajutor, când este nevoie. Cu alte cuvinte, iubirea românului poate fi o unealtă puternică, când uită de acea expresie a invidiei, „să moară și capra vecinului”, mai ales în acestă perioadă a Postului Paștilor. „Individul care trăiește aceste stări de invidie, gelozie și chiar ură nu face altceva decât să minimalizezi succesul unei persoane raportat la propria nepricepere. Este o proastă evaluare a susccesului celuilalt, care pornește de la slaba sa cunoaștere ca individ”, zicea psihologul Stelian Chivu, despre expresia (să moară și capra vecinului), într-un articol în anul 2017.

Biserica este un tărâm unde această expresie nu-și are locul, motiv pentru care, la Sighet, Sora Adriana Rus, Măicuța Superioară a Mănăstirii Maica Îndurerată, a început o campanie masivă de primire și găzduire a refugiaților ucrainieni. Însă, nu a fost lăsată singură, ci s-au mobilizat seminariștii greco-catolici din diferite episcopii din țară, împreună cu mulți slujitori ai altarelor, printre care și Părintele cancelar eparhial, al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj Gherla, părintele Marius Cîmpean.

Oare care sunt nevoile refugiaților? Ne-am adresat vreodată această întrebare? Dacă am fi fost noi în locul lor?, oare care ar fi fost necesitățile noastre? Ei bine, unii vor să stea aproape de granițe, în speranța că războiul se va sfârși repede, însă alții își doresc să se depărteze cât de mult de pericol, astfel că sunt doar în tranzit prin țara noastră.

Îmi doresc să rămân la acest capitol, povestindu-vă despre cum au ajuns unii refugiați la 3000 de kilometri distantă de țara lor iubită și bombardată.

Sora Adriana, a primit mai multe familii care doreau să ajungă în Spania, doar să fie cât mai departe de război. Astfel că, s-a început procesarea situației, acestei cerințe; iar prin intermediul Părintelui Marius, care s-a oferit voluntar a participa la această acțiune de primire și procesare a refugiaților. El a luat legătura cu preoții noștri greco-catolici din Spania. Stabilindu-se destinația Alicante, pentru 2 familii de refugiați, respectiv 7 persoane (2 mame, o bunica si 4 copii), au fost transportate până la graniță, spre vest, unde au fost distribuite după destinația fiecăruia, în microbusele diferitelor firme de transport, care au fost solidare cu situația dată.

Dumenzeu este cel care prin Spiritul Sfânt (lucrătorul), își pune planul în funcțiune, astfel că acești refugiați au pornit la drum, împreună cu mulți alții, care aveau ca destinație țările din vest. Însă totodată, „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n straiță”, apare o situație pe drum, și anume că acest autocar nu va ajunge în Alicante, deoarece, după spusele soferului, trebuia să ajungă în Portugalia, așa că vor fi nevoiți, să treacă pe lângă Valencia, și să continue drumul spre Madrid și apoi spre Portugalia.

Situația era de așa natură încât, au fost nevoite să coboare într-o parcare de camioane, lângă autostradă, la câțiva kilometri de Valencia (din Valencia până în Alicante sunt 200 de kilometri). Acest lucru se întâmpla la orele 20, afară era deja întuneric, și frig; într-o țară străină, fără a-i vorbi limba, pe marginea autostrăzi, cu bagaje, cu copii și cu o mare spaimă în inimă. Este o imagine tulburătoare pentru oricine, însă cum ziceam înainte Spiritul Sfânt a fost trimis pentru noi, pentru a lucra, pentru a acționa; astfel că prin Biserica Speranței și a Dragostei, exact așa cum a învățat-o Domnul nostru Iisus Hristos; Părintele greco-catolic Radu Bokor din Alicante, a reușit cu ajutorul extraordinar al preoților călugări salesieni din același oraș, să găsească o soluție pentru acești 7 refugiați, și astfel au ajuns 3 mașini după ei pentru a-i transporta în Alicante. Doar că nu au întâlnit 7 persoane, ci 10 persoane. Au mai coborât o mamă cu două fete, care erau disperate, deoarece greșiseră microbusul. Ele nu erau așteptate în Alicante. Aceste persoane nu s-au urcat, inițial în autocare fără a cunoaște exact destinația și unde vor locuii, însă aceată femeie împreună cu ficele ei, a greșit microbusul din cauza stresului, disperării și a neliniștii.

Locația era pregătită pentru 7 persoane, nu pentru 10. Cu toate astea, Spiritul Sfânt a lucrat, iar cum lucrează EL, nu lucrează nimeni, astfel că au fost îmbarcate în mașini, toate cele zece persoane și transportate în orașul Alicante, de către frații salesieni din Valencia. Iar până au ajuns în Alicante, s-a mai pregătit un loc și pentru cele trei persoane, neprogramate inițial.  

Prin ajutorul Părintelui José Antonio Aguilera, parohul bisericii Maria Auxiliadora, din Alicante, împreună cu directorul colegiului salesian, Părintele Rosendo Soler, au fost primiți acești zece refugiați, cu brațele deschise, oferindu-le condiții excelente, un apartament cu o bucatarie, salon și patru camere cu baie la fiecare cameră, iar frigiderul a fost umplut.

Primirea lor a fost cu mare bucurie de ambele părți. Emoțiile și neliniștea au fost risipite când s-au cazat și au mâncat cina pregatită de tinerii din casa salesiană, împreună cu cealaltă familie de refugiați *(soțul din Siria și soția din Venezuela), pe care au primit-o frații salesieni, rezultată din războiul din Siria.

Cu toții sunt foarte recunoscători pentru primirea și condițiile găsite aici în Alicante. Au dorit să mulțumească în special preoților salesieni Rosendo și José Antonio, părintelui Radu, părintelui Marius și mai ales Sorei Adriana, fără de care nu s-ar fi realizat acest miracol.

Vedem o variantă contemporană a vindecării celor 10 leproși, în care nu se întoarce doar unul singur să dea slavă Domnului Dumnezeu, ci unde toți cei 10 se întorc pentru a da slavă si mărire Domnului. Vedem un exemplu concludent, cum Spiritul Sfânt lucrează, și lucrează bine, prin oameni, exact așa cum guvernează EL Biserica, tot prin oameni, respectiv preoți, episcopi, drept credincioși, motiv pentru care BISERICA LUI HRISTOS, continuă a fi, a SPERANȚEI și A DRAGOSTEI NEȚĂRMURITE.

 

Pr. Radu Bokor, Parohia “Sfântul Nicolae”, Alicante

Rugăciunea de consfințire a Rusiei și Ucrainei către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Iubite Frate,

 

A trecut aproape o lună de la izbucnirea războiului în Ucraina, care provoacă în fiecare zi imense suferințe pentru acest popor greu încercat, amenințând, de asemenea, pacea mondială. În această oră sumbră, Biserica este chemată să mijlocească în fața Principelui Păcii și să-și arate apropierea față de cei care sunt afectați direct de conflict. Sunt plin de recunoștință față de toți cei care au răspuns cu mare generozitate la apelurile mele pentru rugăciune, post și caritate.

 

Acum, tot ca răspuns la numeroasele cereri ale Poporului lui Dumnezeu, doresc în mod special să-i încredințez Sfintei Fecioare Maria națiunile aflate în război. După cum am anunțat ieri, la încheierea rugăciunii „Îngerul Domnului”, pe 25 martie, în Solemnitatea Bunei Vestiri, intenționez să îndeplinesc un Act solemn de consfințire a omenirii, și în mod deosebit special, a Rusiei și Ucrainei, la Inima Neprihănită a Mariei. Deoarece se cuvine să invocăm pacea cu inimile reînnoite de iertarea lui Dumnezeu, Actul de Consfințire va avea loc în contextul unei Celebrări Penitențiale, care se va ține în Bazilica Sf. Petru, la ora 17.00 (ora Romei). Actul de consfințire este prevăzut în jurul orei 18.30 (ora Romei).

 

Actul de consfințire se dorește a fi un gest al Bisericii Universale, care, în acest moment dramatic, înalță către Dumnezeu, prin Mama lui și a noastră, strigătul de durere al tuturor celor ce suferă și imploră să se pună capăt violenței – și încredințează Reginei Păcii viitorul familiei noastre umane. Vă cer să vă uniți cu acest Act, convocându-i pe preoți, călugări și credincioși să se adune în lăcașurile lor de rugăciune pe 25 martie, astfel încât Poporul lui Dumnezeu să înalțe din inimă, într-un singur glas, o implorare către Maria, Mama noastră. Vă trimit textul rugăciunii de consfințire, astfel încât toți să-l putem rosti în acea zi, în comuniune fraternă.

 

Vă mulțumesc pentru colaborarea în această privință. Cu deosebită afecțiune, Vă binecuvântez, împreună cu credincioșii încredințați grijii Voastre pastorale. Isus să vă ocrotească și Sfânta Fecioară să vă aibă în pază. Rugați-vă pentru mine.

 

Cu fraternitate,

 

Francisc, Papa Romei

O Marie, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, la tine alergăm în acest ceas de încercare. Tu ești Mamă, ne iubești și ne cunoști: nimic din ceea ce avem pe suflet nu-ți este ascuns. Maica milostivirii, de atâtea ori am simțit gingășia ta plină de grijă, prezența ta ce readuce pacea, căci tu ne călăuzești mereu spre Isus, Principele păcii. 

Noi am pierdut calea păcii. Am uitat ce ne-au învățat tragediile secolului trecut; am uitat jertfa milioanelor de oameni căzuți în războaiele mondiale. Ne-am abătut de la angajamentele luate de Comunitatea Națiunilor, iar acum suntem pe cale să trădăm visurile de pace ale popoarelor și speranțele celor tineri. Ne-am îmbolnăvit de lăcomie, ne-am închis în interese naționaliste, ne-am lăsat secătuiți de indiferență și paralizați de egoism. Am preferat să nu ținem seama de Dumnezeu, să conviețuim cu falsitățile noastre, să hrănim agresivitatea, să nimicim vieți și să acumulăm arme, uitând că suntem păzitori ai aproapelui nostru și purtători de grijă ai casei noastre comune. Am distrus, prin război, grădina Pământului, am rănit, prin păcat, inima Tatălui nostru, care ne vrea frați și surori. Am devenit indiferenți față de toți și de toate, în afară de noi înșine. De aceea spunem cu rușine: iartă-ne, Doamne! 

Cufundați în mizeria păcatului, în ostenelile și slăbiciunile noastre, în misterul fărădelegii răului și al războiului, tu, Maică Sfântă, ne amintești că Dumnezeu nu ne părăsește, ci continuă să ne privească cu iubire, dornic să ne ierte și să ne ridice din nou. El ni te-a dăruit și a rânduit în Inima ta Neprihănită un refugiu pentru Biserică și pentru omenire. Din bunătate dumnezeiască tu ești cu noi și ne călăuzești cu gingășie, chiar și pe căile cele mai strâmte și mai întortocheate ale istoriei. 

La tine alergăm, așadar, bătând la ușa Inimii tale, noi, fiii tăi preaiubiți, pe care îi cercetezi neobosit în orice vreme și îi chemi necontenit la convertire. În acest ceas întunecat, vino în ajutorul nostru și ne mângâie! Spune-i fiecăruia dintre noi: „Oare nu sunt cu tine eu, Mama ta?” Tu știi cum să desfaci tot ce-i încâlcit în inimile noastre, să dezlegi nodurile vremurilor noastre. În tine ne punem din nou încrederea. Suntem încredințați că tu nu disprețuiești cererile noastre și ne vii în ajutor, mai ales în clipele de încercare. 

Așa ai făcut la Cana Galileei, când ai grăbit momentul lucrării lui Isus și ai prilejuit prima sa minune în lume. Atunci când sărbătoarea se transformase în tristețe, tu i-ai spus: „Nu au vin”. Spune-i-o din nou lui Dumnezeu, o, Mamă, pentru că astăzi ni s-a sfârșit vinul speranței, s-a pierdut bucuria, s-a diluat fraternitatea. Am pierdut omenia, am distrus pacea. Am ajuns în stare de orice violență și distrugere. Avem nevoie îndată de intervenția ta de mamă. 

Primește, așadar, o, Mamă, această rugăminte a noastră;

Tu, Steaua mării, nu ne lăsa să naufragiem în furtuna războiului;

Tu, Chivotul Noului Legământ, inspiră planuri și căi de împăcare;

Tu, „Pământ ceresc”, instaurează din nou armonia lui Dumnezeu în lume; Stinge ura, potolește răzbunarea, învață-ne iertarea;

Eliberează-ne de război, apără lumea de amenințarea nucleară;

Regina Sfântului Rozariu, retrezește în noi nevoia de a ne ruga și de a iubi; Regina familiei umane, arată popoarelor calea fraternității;

Regina păcii, dobândește lumii pacea! 

Plânsul tău, o, Marie, să înmoaie inimile noastre împietrite. Lacrimile tale, vărsate pentru noi, să facă iarăși să înflorească această vale, pe care ura noastră a secătuit-o. Și, deși zgomotul armelor nu încetează, rugăciunea ta să ne predispună la pace. Mâinile tale de mamă să-i mângâie pe cei care suferă și fug alungați de bombe. Îmbrățișarea ta maternă să-i mângâie pe cei care sunt siliți să-și lase casa și patria. Inima ta îndurerată să trezească în noi compătimirea și să ne încurajeze să deschidem porțile și să ne îngrijim de omenirea rănită și alungată. 

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, pe când stăteai la poalele crucii, Isus, văzându-l pe ucenicul său alături de tine, ți-a spus: „Iată-l pe fiul tău!”: în acest fel ne-a încredințat pe fiecare dintre noi ție. Apoi i-a spus ucenicului și fiecăruia dintre noi: „Iat-o pe mama ta!” Maică, dorim acum să te primim în viața și în istoria noastră. În ceasul acesta, omenirea istovită și copleșită stă la picioarele crucii împreună cu tine. Și are nevoie să ți se încredințeze ție, să se consfințească lui Cristos prin tine. Poporul ucrainean și poporul rus, care te venerează cu iubire, aleargă la tine, în timp ce inima ta bate pentru ele și pentru toate popoarele chinuite de război, de foamete, de nedreptate și de mizerie. 

Noi, așadar, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, ne încredințăm și ne consfințim în mod solemn Inimii tale Neprihănite pe noi înșine, precum și Biserica și întreaga omenire, în mod deosebit Rusia și Ucraina. Primește această consfințire, pe care o săvârșim cu încredere și iubire, pune capăt războiului, dobândește lumii pacea. Acel „da” izvorât din inima ta i-a deschis Principelui păcii porțile istoriei; avem încredere că, prin mijlocirea Inimii tale, se va înfăptui și pacea. Ție, așadar, îți consacrăm viitorul întregii familii umane, nevoile și așteptările popoarelor, neliniștile și speranțele lumii. 

Prin mijlocirea ta să se reverse asupra Pământului Milostivirea divină, iar minunatul ritm al păcii să orânduiască din nou zilele noastre. Tu, Femeia care ai rostit acel „Da”, Tu, asupra căreia s-a revărsat Duhul Sfânt, readu între noi armonia lui Dumnezeu. Adapă uscăciunea inimii noastre, tu care „îi ești speranței fântână pururi vie”. În tine, Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc; fă din noi făuritori ai comuniunii. Tu, care ai umblat pe drumurile noastre, călăuzește-ne pe cărările păcii. Amin. 

Traducerea: Conferința Episcopală Română

La Diócesis de León impulsa la creación de la Parroquia de rito bizantino

El Consejo Presbiteral de la Diócesis de León, en la reunión plenaria que ha celebrado el 22/03/2022 en el aula magna del Seminario, ha expresado su parecer favorable a la “propuesta de erección de la Parroquia de ‘Pentecostés’ para los católicos de rito bizantino”. Con este pronunciamiento del máximo órgano de apoyo y consejo a la gestión pastoral que dirige el obispo, el padre Luis Ángel de las Heras, la Iglesia de León responde a la petición que en su día ya realizara la comunidad rumana que vive su fe según el rito bizantino, con la atención pastoral de un capellán y con celebraciones propias en las instalaciones de la capilla del antiguo Colegio de Huérfano Ferroviario (CHF). Además, también siguiendo el rito bizantino, hay otra comunidad ucraniana que celebra su fe según ese rito bizantino y con atención de un capellán en la Parroquia de San Claudio.

CATÓLICOS DE RUMANÍA Y UCRANIA EN LEÓN

Ahora, tras este parecer favorable expresado por el Consejo Presbiteral, la Diócesis de León, en colaboración con el ‘Ordinariato para los fieles de ritos orientales en España’ como jurisdicción eclesiástica personal inmediatamente sujeta a la Santa Sede y que ostenta el cardenal y arzobispo de Madrid, Mons. Carlos Osoro, se avanzará en todos los trámites formales precisos para la creación y erección de esta nueva ‘Parroquia de Pentecostés’, que será la referencia para los católicos de rito bizantino que viven su fe en León, integrados en esas comunidades hermanas de la Iglesia greco-católica de Rumanía y la Iglesia greco-católica de Ucrania.

Fuente: diocesisdeleon.org

Los sacerdotes del Ordinariato comparten experiencias pastorales y oran por Ucrania

Los días 15 y 16 de marzo se celebró en Madrid un nuevo encuentro de sacerdotes del Ordinariato para los fieles católicos orientales que están en España. El último había tenido lugar en el 2019 y hasta ahora no se habían podido reanudar a causa de la pandemia.

El cardenal Carlos Osoro, como ordinario, y un grupo de 30 sacerdotes trabajaron sobre la sinodalidad a partir de una conferencia de Carmen Peña, profesora de Derecho Canónico en la Universidad Pontificia de Comillas y miembro del consejo asesor del Sínodo de los Obispos. También reflexionaron sobre la claves para favorecer el encuentro con Jesucristo con la ayuda de Juan Carlos Carvajal, catedrático de Catequesis y Evangelización en la Universidad San Dámaso.

El segundo día estuvo dedicado a la oración con un retiro espiritual predicado por José María Calderón, director nacional de Obras Misionales Pontificias (OMP). El encuentro finalizó con la concelebración de la Eucaristía presidida por el cardenal Osoro.

Durante estos días de convivencia, en los que participaron sacerdotes ucranianos, rumanos e indios, estuvo muy presente la situación que está viviendo el pueblo ucraniano. La mayoría de los sacerdotes de este país que están en España tienen a sus familiares allí, por lo que el cardenal Osoro, tanto en el tiempo de oración como en la celebración de la Misa, hizo varias referencias a la guerra, a la necesidad de trabajar por la paz, al perdón y a la reconciliación.

Según explica el vicario del Ordinariato, Andrés Martínez, fueron «días de comunión y fraternidad sacerdotal», en los que «los sacerdotes pudieron compartir sus experiencias pastorales, orar juntos y tener un tiempo de silencio y adoración eucarística».

Fuente: Arzobispado de Madrid

La Santa y Gran Cuaresma

“Para no hacer inútil el ayuno"

"Ayunando de alimentos, alma mía, sin purificarte de las pasiones, en vano te alegras por la abstinencia, porque si ésta no llega a ser para tí ocasión de corrección, eres mentirosa y odias a Dios y te asemejas a los demonios que no comen nunca. No hagas, por tanto, inútil el ayuno pecando, sino permanece inmóvil bajo los impulsos inconscientes, dándote cuenta que estás junto al Salvador crucificado, o mejor que estés crucificada junto a Aquél que por ti ha sido crucificado, gritándole: acuerdate de mí Señor, cuando llegues a tu Reino".

Los Cuarenta Días de Gran Cuaresma comienzan el Lunes Limpio o Puro, y en ellos se sigue una dieta sin productos de origen animal, con el agregado de que en muchos días también se excluye el uso de aceite. En dos fiestas específicas durante la Cuaresma (la Anunciación y el Domingo de Ramos), se permite el pescado. El ayuno se prescribe hasta la Pascua.

Como decimos, la Cuaresma bizantina comprende cuarenta días - del lunes de la primera semana al viernes anterior al Domingo de Ramos - y trata las semanas de lunes a domingo, presentando el camino semanal hacia el Domingo al igual que la misma Cuaresma hacia la Pascua. También hace una clara distinción ente el sábado y el domingo y los demás días: en los primeros se celebra la Divina liturgia (el domingo con la anáfora de san Basilio, el sábado con la de san Juan Crisóstomo), mientras que en los días feriales solo el oficio de las horas, añadiendo durante las vísperas del miércoles y el viernes la Liturgia de los Presantificados, es decir, la comunión con el Cuerpo y la Sangre del Señor consagrados el domingo anterior. 

La cuaresma bizantina es un periodo muy rico en la elección de los textos bíblicos: salmos, lecturas; en la himnografía y en las lecturas de los padres. Los textos himnográficos se centran, sobretodo, en el tema del alma humana, dominada por el pecado, que encuentra por medio de la Cuaresma la posibilidad de la salvación. En la cuaresma comienza el camino de retorno que culminará cuando Cristo mismo, en el misterio pascual, desciende a los infiernos y le da su mano para llevarlo de la muerte y regresarlo al Paraíso, que es casi perfonificado en la oración de la Iglesia.

La cuaresma tiene cinco domingos. En cada uno de ellos vemos un doble aspecto: por una parte las lecturas bíblicas que preparan al bautismo, por otra los aspectos históricos y hagiográficos. En el domingo de la Ortodoxia la vocación de Felipe y Natanael es modelo de la vocación de cada ser humano y se celebra el triunfo de la ortodoxia sobre la iconoclastia y el restablecimiento de la veneración de los iconos. En el domingo de san Gregorio Palamás se recuerda la fe del paralítico curado por Cristo. El domingo de la Exaltación de la Santa Cruz está dedicado a la veneración de la Cruz victoriosa de Cristo, llevada solemnemente al centro de la iglesia y es venerada por los fieles durante toda la semana como signo de victoria y de gloria, no de sufrimiento. En el domingo de san Juan Clímaco, modelo de ascesis, se celebra la curación del endemoniado, y en el de santa María Egipciaca, modelo de arrepentimiento, el anuncio de la resurrección. El sábado de la quinta semana se canta el himno "Akathistos", oficio dedicado a la Madre de Dios. 

La sexta y última semana de cuaresma, llamada de Ramos, tiene como centro la figura de Lázaro, el amigo del Señor, desde el momento de la enfermedad, hasta la muerte y su resurrección. Los textos nos acercan a aquello que se manifestará plenamente en los días de la Semana Santa, es decir, la Filantropía de Dios manifestada en Cristo, su amor real y concreto por el hombre. Toda la semana está enmarcada en la contemplación del encuentro, ya cercano, entre Jesús y la muerte, la de su amigo primero, la suya propia la semana después. Los textos litúrgicos nos invitan a involucrarnos en este camino de Jesús hacia Betania, hacia Jerusalén. En la Liturgia bizantina no somos nunca espectadores, sino siempre somos participantes y concelebrantes, presentes en la liturgia y en el evento de salvación que la liturgia celebra. Con las vísperas del sábado de Lázaro se concluye el periodo cuaresmal. 

A lo largo de toda la cuaresma, la tradición bizantina recita al final de todas las horas del oficio la oración atribuida a san Efrén el Sirio, que resume el camino de conversión de cada cristiano: "Señor y Soberano de mi vida, no me des un espíritu de pereza, de indolencia, de soberbia, de vaniloquio. Dame, a mí, tu siervo, un espíritu de sabiduría, de humildad, de paciencia y de amor. Sí, Señor y Rey, dame el ver mis pecados y el no condenar a mi hermano, porque tú eres bendito por los siglos".

Manuel Nin, L'Osservatore Romano del 25 de Febrero de 2009. Traducción del original italiano: Salvador Aguilera López

Fuente: lexorandies.blogspot.com / Varias

Adaptación propia