lunes, 9 de diciembre de 2019

Hram la Alicante


Trecut-au 14 ani, de când Comunitatea românilor greco-catolici din Alicante, își deschidea “ochii” și în acest oraș pe Costa Blanca, din Comunitatea Valenciana, din Spania.
 Trecut-au 10 ani, de când părintele Gheorghe Pop, a plecat înapoi în Oradea, lăsându-i acesta comunitate pentru păstorire, părintelui Bokor Radu. Trecut-au 6  ani, de când Preasfințitul Virgil Bercea ne-a vizitat, întărindu-ne cu cuvinte alese. Trecut-au 5 ani, de când preoții parohi Dulău Alexandru și Rad Ioan ne-au încântat cu prezența și cu vocile lor care armonizau minunat pe sunetele colindelor noastre tradiționale. Trecut-au 2 ani, de când părintele Arendaș Alin, împreună cu soția și cu fiul cel mare ne-au bucurat cu vocile lor și ne-au emoționat cu povestea fiului cel mic al lor și cu elaborarea unei asociații pentru copii cu Autism în Oradea.  Trecut-au câteva luni de când am primit vizita Vizitatorului Apostolic părintele Cristian Crișan. Trece timpul și trec anii, însă tradițiile noastre le menținem și le promovăm, cultura noastră și credința noastră așișderea.
Am sărbătorit duminica 8 decembrie, cei 14 ani de când Biserica Sfântul Nicolae este în Alicante; mulțumesc Domnului pentru tot ceea ce a făcut, face și va face pentru noi și pentru comunitatea română, greco-catolică din Alicante. Azi am avut privilegiul să avem parte de relicva Sfântului Nicolae la Sfânta Liturghie, iar mai apoi am ridicat și Sfântul Parastas, după care toți copii prezenți … oarecum nerăbdători, au așteptat cu sufletul la gură, cadoul care Sfântul Nicolae l-a lăsat sub brad pentru ei. Toate acestea au fost încununate de o agapa frățească la care au luat parte toți credincioșii prezenți.
Dragostea frățească și bucuria împărtășirii celor 14 ani  de existență, ca Biserică în Alicante, a fost simțită prin lacrimi, prin ochi gânditori și prin zâmbetele inocente ale copiilor.
Pr. Radu Bokor