✠ Cardinal LUCIAN
prin harul și mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
Cuvioșilor călugări și călugărițe,
Iubiților credincioși greco-catolici,
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu
„De ce-L căutați pe Cel Viu între cei morți?
Nu este aici, ci a înviat!” (Luca 24, 5–6)
Iubiți fii sufletești,
În lumina sfântă a acestei nopți dumnezeiești, inimile noastre tresaltă de bucurie și de nădejde, cântând: „Cât de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit”.
Paștile Domnului ne luminează din nou sufletele, aducându-ne aminte că viața a biruit moartea, că iubirea a biruit ura și că speranța a biruit deznădejdea. Căci Cel ce a fost răstignit a înviat și, prin Învierea Sa, a deschis pentru noi toți porțile vieții veșnice. Este ziua în care cerul și pământul se unesc în cântare, îngerii și oamenii se bucură împreună, iar întreaga creație își regăsește rostul și speranța.
Învierea este piatra de temelie a credinței noastre. Este lumina care biruie întunericul, viața care zdrobește moartea, adevărul care risipește înșelarea. „Dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră”, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 15, 17). Dar El a înviat, și prin aceasta ne-a deschis nouă tuturor calea spre mântuire și viață veșnică.
Sărbătoarea Învierii nu este o comemorare, nu este o simplă aducere aminte, ci o realitate vie care ne transformă. În fiecare an, această noapte pascală ne introduce în misterul credinței noastre – acela că Dumnezeu nu ne-a părăsit, ci S-a coborât până în adâncul durerii și al morții noastre pentru a ne ridica, împreună cu El, la o viață nouă. Marea taină a Învierii Domnului nostru Isus Cristos ni se deschide în acest an jubiliar, ca un moment providențial de răscumpărare și renaștere, ca „o intensă experienţă de har şi de speranţă” („Spes non confundit”, nr. 6). În acest An Jubiliar, desfășurat sub motto-ul „Pelerini ai speranței”, Biserica adresează, fiecărui credincios în parte, chemarea de a-l trăi ca un an de har, în care avem cu toții ocazia de a ne reînnoi credința. Cu această ocazie, vom putea, de asemenea, să ne reaprindem speranța. Iar primul semn de speranţă trebuie „să se traducă în pace pentru lume, care încă o dată se află cufundată în tragedia războiului. Uitând dramele trecutului, omenirea este suspusă la o nouă şi dificilă încercare care vede atâtea populaţii oprimate de brutalitatea violenţei” („Spes non confundit”, nr. 8).
Dragi credincioși,
Când rostim „Veniți de luați lumină!”, nu vorbim doar de o lumânare aprinsă, ci de Lumina cea neînserată, Cristos-Dumnezeu, care luminează viața fiecăruia dintre noi. Este lumina care ne călăuzește în întunericul lumii, care dă sens suferinței și ne arată că moartea nu este un sfârșit, ci o trecere – Paști – spre viața cea adevărată.
Această lumină nu se cumpără, nu se negociază, ci se primește cu inimă curată și credință vie. Ea este darul pe care îl ducem în casele noastre, în familiile noastre, în gândurile și în faptele noastre. Este chemarea de a trăi altfel: în iubire, în milă și în iertare.
Înainte de mărirea Învierii a fost însă Crucea – semn al suferinței, al lepădării de sine și al ascultării desăvârșite față de voia Tatălui. Isus Domnul a îmbrățișat suferința lumii, a luat asupra Sa păcatul omenirii și a coborât până în adâncul iadului, pentru a ridica pe Adam din cădere. Aceasta este taina iubirii dumnezeiești: o iubire care nu rămâne distantă, ci Se face aproape, Se jertfește, Se coboară, Se dăruiește până la capăt. Astfel, Crucea devine scara către Rai, iar mormântul gol devine izvor de speranță.
Iubiți credincioși,
Fiecare dintre noi este chemat să își poarte cu încredere propria cruce: suferințe, boli, pierderi. Uneori, chiar ni se pare că viața noastră e învinsă de moarte, că nu mai e speranță, că mormântul e închis. Dar tocmai în acea clipă, Cristos ne cheamă, așa cum l-a chemat pe Lazăr: „Vino afară!”. Învierea Domnului ne oferă curajul de a ieși din mormintele păcatelor și ale descurajării. „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului“ (Mt. 28, 19). Dumnezeu este cu noi, și cu El putem birui orice obstacol, oricât de mare ar părea.
Adevărul Învierii nu este doar o dogmă, ci o realitate vie, care trebuie să pătrundă în toate fibrele ființei noastre. Nu putem să rostim „Cristos a înviat!” cu buzele, dacă trăim ca și cum El ar fi încă în mormânt. Să nu ne obișnuim cu întunericul! Să nu ne lăsăm furați de superficialitate, de frică, de păcat sau de deznădejde. Isus a înviat, cu viața Lui pe moartea noastră călcând!
Să ne trăim viața cu inimi luminate, cu minți limpezi, cu suflete bune, cu vieți înnoite. Cel care crede în Cristos cel Înviat știe ce înseamnă a ierta, a iubi, a sluji, a se ridica din păcat, a lupta pentru bine, a nădăjdui chiar și atunci când toate par pierdute.
Trăim într-o vreme în care omul pare tot mai rupt de izvorul vieții, tot mai singur, tot mai copleșit de teamă și de îndoială. Lumea modernă, în ciuda progreselor tehnologice, suferă de o criză profundă: criza unui sens, a unei semnificații pentru propria existență.
În acest context, Biserica este far de lumină, este casă a milostivirii, spital pentru suflete și școală a speranței. Să nu așteptăm minuni din afară, ci să devenim noi înșine minune unii pentru ceilalți, mărturisitori credibili și convinși ai Învierii, începând cu rugăciunea din familie, cu împăcarea cu cei din jur, cu grija față de săraci, bolnavi, bătrâni, tineri și copii lipsiți de dragoste.
Adevărata lumină pascală nu se aprinde doar la slujba de Înviere, ci în fiecare suflet care se întoarce sincer la Dumnezeu. Să folosim acest prilej sfânt pentru a ne curăți inimile și a ne împărtăși cu Trupul și Sângele lui Cristos, cu viața Lui, cu lumina Lui.
În aceste vremuri marcate tot mai mult de egocentrism, profit, agresivitate, falsitate, atât de dezumanizante, să privim la exemplul Fericitului Card. Iuliu Hossu, la rezistența lui prin credință, speranță și iubire. Să ne lăsăm sufletele copleșite de lumina lui Cristos, și, ca martori ai Învierii Lui, să fim pretutindeni purtători ai luminii adevărului, iubirii, bunătății și solidarității. Să nu lăsăm păcatul, indiferența sau necredința să ne fure bucuria. Să nu trăim ca și cum Cristos ar fi străin de viețile noastre. El ne așteaptă cu drag în fiecare zi, în taina rugăciunii, în tăcerea inimii, în Biserică, în aproapele nostru.
Dragii mei, să dăruim cu încredere lumina Învierii în familie, în societate, în lume. Să fim purtători ai păcii, ai dreptății și ai frumuseții credinței. Să-i învățăm pe copiii noștri să se roage, să iubească Biserica, să prețuiască faptele bune și să trăiască în adevăr.
Să nu ne rușinăm de Cristos! El nu S-a rușinat să ne poarte pe Crucea Sa. Să fim demni de numele de creștini și să ne trăim credința nu ca pe o obligație, ci ca pe o comoară vie!
Cu inima plină de speranță și de recunoștință, îl rog pe Domnul cel Înviat să vă binecuvânteze alături de cei dragi din familiile și comunitățile Dumneavoastră, rugându-mă ca Lumina cea Lină a Învierii să vă pătrundă sufletele și să vă călăuzească pașii în fiecare zi.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
✠ Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
✠ Cristian
Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
