✠ Cardinal LUCIAN
prin harul și mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credință
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu
„Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (1 Cor. 15, 55)
Iubiți credincioși,
„Cristos a înviat, veniți și vedeți!” (Cf. Mt. 28, 6)
Sărbătoarea Învierii este expresia cea mai înaltă și mai plină de măreție a acelei iubiri nesfârșite care îmbrățișează omenirea întreagă și care învinge răul. Este celebrarea Tainei mântuirii din robia păcatului și a morții, este celebrarea glasului Cerului deschis, a iubirii lui Dumnezeu dovedite prin jertfa vieții Fiului Său, prețul răscumpărării neamului omenesc. Aceasta este Evanghelia pe care Biserica o propovăduiește cu harul și cu puterea Spiritului Sfânt, care îi luminează întotdeauna calea, îi dă sens și direcție, îi aduce claritate pentru a putea face alegerile bune. Dumnezeu își manifestă și își exprimă dragostea, chiar dacă omul continuă să își trăiască realitatea vieții răscolit de păcat.
Vestea plină de bucurie: „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!”, ne aduce multă speranță. Noi creștinii credem că Învierea este adevărata mântuire a întregii omeniri. Moartea și iadul au fost distruse, iar păcatele ne-au fost iertate. Prin Sângele Său vărsat pentru noi, Cristos ne-a dăruit speranța și bucuria, fără de care destinul nostru și al lumii întregi ar fi fost reprezentat, în mod inevitabil, de moarte. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a biruit păcatul și moartea, din iubire pentru oameni „ştiind Isus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (In. 13, 1), și ne-a pregătit nouă tuturor, celor care ne împărtășim cu Preacurat Trupul și cu Preacinstit Sângele Său, învierea la sfârșitul veacurilor: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In. 6, 54).
Înflăcărați fiind de acestea, datori suntem și noi, asemenea femeilor care au alergat cu bucurie mare să vestească ucenicilor că Domnul a înviat, să împărtășim speranța și trăirile noastre tuturor oamenilor. Marea Sărbătoare a Învierii ne cheamă să descoperim și să propovăduim cu tărie și curaj misterul prezenței vii a lui Isus în lumea în care trăim. Mântuitorul se află și în cel flămând și în cel însetat, în cel întemnițat sau străin, în cel gol sau în cel bolnav. El este viu și prezent în altarul uman aflat la fiecare colț de stradă, în altarul uman aflat pe fiecare pat de spital, sau în altarul uman care se luptă pentru salvarea vieților. Ne gândim în aceste momente la frații noștri greu încercați de războiul din Ucraina, dar și la populațiile din Turcia și Siria, grav afectate de cutremurele care au cauzat o adevărată tragedie. Ei sunt frații noștri. Lacrimile lor sunt lacrimile noastre. Dumnezeu suferă alături de ei și de noi.
Cu atâtea zvonuri și știri false din jurul nostru, înțelegem cât de important a fost și rămâne faptul că apostolii, după ce au aflat de la femeile mironosițe vestea Învierii, au mers la mormânt să vadă cu ochii lor ce s-a întâmplat. Tot astfel, Toma nu s-a mulțumit cu mărturia lui Petru și a lui Ioan, ci a vrut să vadă el însuși și să atingă în mod personal. Ucenicii nu au verificat vestea învierii lui Isus doar pentru ei, ci și pentru noi. Certitudinea lor devine și certitudinea noastră. Bucuria lor devine și bucuria noastră.
Când ne salutăm, în timpul Paștelui, cu salutul „Cristos a înviat!”, să spunem acest adevăr cu convingere. Și cu aceeași convingere să mărturisim în Crez: „...S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la cer și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va veni cu mărire să judece viii și morții; a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit (...)”.
Vremurile tulburi pe care le trăim ne confirmă un mare adevăr: există nevoie de convertire continuă, extinsă de la fiecare credincios la întreaga Biserică, în componenta sa umană și istorică. Și această convertire prin Spiritul Sfânt ne va conduce la adevăr, după cum însuși Isus ne asigură „Spiritul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (In. 16, 13). Cu o voință puternică de schimbare, călăuziți fiind de cuvintele Mântuitorului „Sculați-vă și nu vă temeți.” (Mt. 17, 6-8) și depășind mentalitatea comună, să încercăm în fiecare zi, cu toții, să punem în practică exemplul plin de speranță care ne-a fost dăruit în Sfântul și Marele Post. Eliberându-ne de egoism, să descoperim prin rugăciune că adevărata fericire nu constă în a umple trupul, ci sufletul, iar Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne însuflețește și ne călăuzește întreaga existență spre Paște.
Pecetea Învierii Domnului pe care o primește omenirea și întreaga creație umple golul din sufletele noastre, îndepărtează neliniștile vieții, suferințele și durerile tuturor și ne ajută să înțelegem că moartea nu are ultimul cuvânt. Cristos este viu! Prin moartea și Învierea Sa a biruit moartea și iadul. Cristos a înviat precum a zis, iar noi vom învia împreună cu El. Mormântul este gol! „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (1 Cor. 15, 55).
Iubiți frați întru Cristos,
Am străbătut perioada de pregătire a Postului Mare, străduindu-ne să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri. Rugăciunile și postul, împreună cu faptele milei sufletești și trupești, au imprimat vieții noastre spiritul pocăinței și al ascezei. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, într-un discurs adresat tinerilor în anul 1979, în Piața Sfântul Petru, a surprins în mod sugestiv sensul și importanța acestor practici recomandate de Biserică: „A posti înseamnă a spune «nu», sec şi hotărât, la ceea ce este sugerat sau cerut de orgoliu, de egoism, de viciu, dând ascultare propriei conştiinţe, respectând binele celuilalt, menţinându-se fideli faţă de sfânta Lege a lui Dumnezeu. Post înseamnă a pune o limită multelor dorinţe, uneori bune, pentru a avea deplina stăpânire de sine, pentru a învăţa să reglementeze propriile instincte, pentru a antrena voinţa în bine (...) pentru a veni în ajutorul necesităţii fratelui, devenind, în acest mod, exerciţiu de bunătate, de caritate”.
Asceza pregătește sufletul pentru a se uni mai profund cu Dumnezeu și, prin urmare, conduce la înălțarea spirituală a persoanei umane. Sfântul Părinte Papa Francisc, în Mesajul pentru Postul Mare din acest an, a comparat drumul nostru spre Înviere cu drumul parcurs de Isus, Care, luând cu Sine pe Petru, Iacob și Ioan, a urcat Muntele Tabor pentru a-și dezvălui mărirea dumnezeiască la Schimbarea la Față. În felul acesta, perioada liturgică a Postului Mare se prezintă ca momentul privilegiat în care Isus ne cheamă alături de El și ne desprinde de agitația lumii pentru a trăi în intimitatea Lui. Fiecare dintre noi rămâne în mijlocul îndatoririlor sale zilnice, dar, în același timp, ne retragem, fiecare în parte, în întâlnirea cu Isus, care ne strânge la pieptul Său și ne arată că împreună suntem familia lui Dumnezeu. Împreună cu El, pășim la rândul nostru pe cărarea dificilă urmată de Petru, Iacob și Ioan, spre culmea muntelui. Isus este cel care ne conduce pașii, ne susține în primejdii și ne întărește în fața ispitelor, învrednicindu-ne de bucuria și de lumina lui Dumnezeu. Așa cum odinioară Isus i-a făcut părtași pe cei trei apostoli unui eveniment dumnezeiesc, tot așa ne face și pe noi părtași bucuriei Învierii Sale, atât în mod individual, cât și în sens comunitar, deoarece toți cei care îl urmăm pe Isus, îmbrățișând Crucea, ne regăsim împreună cu El în lumina Învierii și o mărturisim cu credință.
Urmarea lui Isus nu este niciodată un drum singuratic, ci un pelerinaj sinodal, un drum împreună, în care redescoperim dragostea lui Dumnezeu și ne regăsim ca fii și fiice ale Învierii, ca frați și surori în Cristos, așa cum subliniază Sfântul Părinte Papa Francisc: „Postul Mare este orientat spre Paşte: retragerea nu este scop în sine, ci ne pregăteşte să trăim cu credință, speranță și iubire pătimirea și crucea, pentru a ajunge la înviere. De asemenea, parcursul sinodal nu trebuie să ne amăgească în sensul că am fi ajuns la final, chiar și atunci când Dumnezeu ne dăruieşte harul unor experienţe puternice de comuniune. Şi acolo Domnul ne repetă: Sculați-vă şi nu vă temeţi! Să coborâm pe câmpie şi harul primit să ne susţină în a fi artizani ai sinodalităţii în viaţa obişnuită a comunităţilor noastre” (Papa Francisc în Mesajul pentru Postul Mare – 2023).
Întăriți în credință de Cristos cel Înviat, să ne continuăm cu speranță drumul și să nu ne temem deoarece El este întotdeauna cu noi. Îndemnul pe care l-a adresat Apostolilor, „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze” (In. 14, 27), străbate veacurile și ajunge astăzi în inimile noastre, insuflându-ne curaj, tărie și pace.
Cuvântul Domnului ne întărește ori de câte ori înfruntăm nedreptăți în societate și ne învață să le depășim așa cum Isus Însuși a făcut, mărturisind adevărul cu iubire și iertare. Chiar în zilele acestui Post, Biserica noastră a aflat despre demolarea lăcașului de cult greco-catolic din Ungheni, o veste tristă, un eveniment nedrept și de neimaginat într-o societate democratică și în relațiile dintre Bisericile surori... Să nu vă temeți și să nu se tulbure inimile voastre, ne spune din nou Cristos cel Înviat! Bisericile din ziduri, deși nu ar trebui, iată că pot fi dărâmate, dar bisericile din suflete, acolo unde domnește Mântuitorul, sunt de neatins!
Dragii mei,
Anul acesta este pentru Biserica noastră Greco-Catolică un prilej de sărbătoare. Celebrăm 170 de ani de la ridicarea Episcopiei Române Unite din Transilvania la demnitatea de Mitropolie, de către Papa Pius al IX-lea, prin Bula „Ecclesiam Christi ex omni lingua”, din 26 noiembrie 1853. Înființarea Mitropoliei, una dintre marile dorințe exprimate la adunarea de pe Câmpia Libertății din Blaj, din 3/15 mai 1848, și înscăunarea Mitropolitului Alexandru Șterca Șuluțiu, a contribuit la dezvoltarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, i-a întărit identitatea și viața sinodală, aducând bogate roade spirituale și culturale poporului român. Pentru toate acestea, trebuie să aducem mulțumire Bunului Dumnezeu, care a însoțit mereu, de-a lungul istoriei, Biserica noastră. În același timp, se cuvine să ne reafirmăm, cu credință puternică și cu adâncă recunoștință, fidelitatea față de Sfântul Scaun Apostolic al Romei.
Cu sufletul încărcat de bucurie, cântăm și în acest an împreună cu întreaga Biserică „Ziua Învierii, sa ne luminam, popoare, Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cântam cântare de biruință” (Cântarea I, Canonul Învierii), și suntem părtași luminii cerești care luminează întreaga noastră viață. Lumina cerească ne duce spre întâlnirea cu Cel care a biruit răul, păcatul și moartea. Doar prin credință vom gusta din semnificația Învierii! Credința ne luminează, ne susține și ne transformă. Fără credință suntem singuri, suntem săraci sufletește și nu putem vedea dincolo de mormânt. Mormântul este gol, locul morții se transformă în viață, pentru că Dumnezeu este Viața.
Așa cum ducem acasă „lumina”, în Sfânta Noapte a Învierii, la fel să ducem, zi de zi, lumina lăuntrică a credinței noastre acolo unde trăim, unde muncim, unde studiem. Aceasta înseamnă să trăim ca adevărați creștini în familia noastră, să ne facem datoria conform principiilor creștine la locul de muncă, la școală și în societate. „Nu vă temeţi! Degrabă mergând, spuneţi...” (Mt. 28, 7), le zice îngerul femeilor, la mormânt. „Nu vă temeţi! Duceţi-vă şi vestiţi...” (Mt. 28, 10), le îndeamnă chiar Isus cel Înviat.
Creștini fiind, avem datoria de a mărturisi legătura profundă care există între Cel Înviat și fiecare dintre noi, urmând pilda vrednicilor noștri înaintași, a Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici. Mărturisirea noastră nu se poate întemeia pe altceva decât pe credința în Învierea Domnului, care ne cheamă la reînnoirea vieții, la trăirea unei dimensiuni noi alimentată de iubirea lui Dumnezeu.
Împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcopul Auxiliar, Vă doresc tuturor Sărbători sfinte și binecuvântate.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
✠ Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Sursă: bisericaromanaunita.ro
