lunes, 2 de abril de 2018

Scrisoarea Pastorală a PS Virgil Bercea de Sărbătoarea Învierii Domnului


Dragi credincioşi,

Iată-ne în sfânta şi marea Zi a Învierii Domnului care prin graţie divină este şi ziua învierii poporului credincios. Este sărbătoare mare pentru tot omul, chiar dacă în „lumea contemporană (…) individualismul tinde să-l vadă pe om ca fiinţă a cărei realizare depinde numai de forţele sale” (1) , ceea ce îl văduveşte pe omul prins în această falsă certitudine de adevărata dimensiune a esenţei sale: iubirea pentru aproapele. Iubirea creştină. În această privinţă, Cristos „nu s-a limitat să ne arate calea pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, ci a devenit El însuşi Cale (cf. In 14,6) … şi, ne-a dăruit o „cale nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin … trupul său (Evr 10,20)”. Prin patima, moartea pe cruce şi învierea sa, Isus Cristos, devine „în acelaşi timp, Mântuitorul şi Mântuirea” noastră (2). Iar, „locul în care primim mântuirea adusă de Isus este Biserica, comunitate a celor care (…) pot să primească plinătatea Spiritului lui Cristos (cf. Rom 8,9)” (3).

Ştiind acestea, ne punem întrebarea: încotro se îndreaptă lumea? Globalizarea în toate, în absolut toate domeniile, nu este nici pe departe un concept la modă, o idee vehiculată doar teoretic şi speculativ. Nu! globalizarea a devenit şi este nu numai simbolul vremurilor în care trăim, ci întâi de toate o realitate incontestabilă, o stare de fapt extrem de complicată ale cărei faţete nici nu sunt încă îndeajuns de cunoscute, nici pe orizontală, nici în profunzime.Prima globalizare s-a înfăptuit, totuşi, prin Biserică la îndemnul lui Isus cel Înviat: „iată Eu vă trimit” (Mt 10,16); „mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Mc 16, 15). Este însă cu totul altceva: este vorba de Evanghelia Iubirii! În schimb, ceea ce trăim astăzi tinde să se înscrie sub semnului atrocităţii: războaie şi terorism, grupări mafiote cu interese inumane, organizaţii criminale într-o proliferare înspăimântătoare pentru că toate luptă împotriva persoanei umane, împotriva valorilor şi împotriva esenţei Evangheliei, adică a iubirii. Nimeni, astăzi, nu poate face profeţii de felul celor din vechime, vremea profeţilor canonici a trecut. Trăim într-o lume vastă, dar şi devastată în nu puţine regiuni ale ei, o lume fără frontiere clasice, dar cu tot felul de frontiere ciudate, a căror raţiune e greu de înţeles, o lume globalizată şi, de cele mai multe ori, acest lucru ne provoacă temeri. Biserica nu are însă ca orizont şi misiune să se cantoneze asupra temerilor zilelor, ci rostul ei e dat de speranţa pe care ne-o dă mormântul golit prin Învierea Domnului, credinţa înnoită în Învierea Domnului pentru om ca individ şi ca omenire.

Adesea, noi, creştinii, ne pierdem şi rătăcim îndelung în întrebări strâmbe şi nesemnificative, oarecum la fel ca ucenicii lui Isus la fântâna lui Iacob, preocupaţi excesiv de viaţa cotidiană...: „se mirau că vorbea cu o femeie”; Învăţătorule, mănâncă”; „nu cumva i-a adus cineva să mănânce ?”; „poate a primit ceva de mâncare” (cf. Io 4, 27-33). Isus însă le spune: „Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele,sunt în pârgă, gatapentru seceriş” (cf. Io 4, 35). Câtă frumuseţe a adevărului aflăm în acest îndemn pe care trebuie să ni-l actualizăm oră de oră, zi de zi!
          
Iubiţi credincioşi,

Ridicaţi ochii voştri şi priviţi: priviţi ce se întâmplă în jurul vostru şi în lume, priviţi spre noile orizonturi, priviţi departe, dar nu uitaţi nici privirea pentru cei din imediata apropiere aflaţi în nevoie şi necaz, priviţi spre Domnul! Priviţi holdele şi câmpiile vieţii pentru a avea o adevărată perspectivă şi viziune asupra existenţei şi asupra lumii în care ne e dat să trăim. Cristos a Înviat! Credinţa în Înviere este viziunea şi perspectiva creştinului care priveşte cu speranţă în câmpul vieţii sale şi a celorlalţi.

Ridicaţi ochii voştri! Viziunea creştină are la bază Cuvântul Domnului, Evanghelia şi rugăciunea (4). Doar cel care ascultă Cuvântul vede departe. Doar cel care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi care-l iubeşte vede roadele şi darurile şi valurile vieţii într-o lumină nouă, complet diferită de cea indusă de timpul prezent ce produce otrăvurile despre care aminteam, doar omul eliberat de orice temeri şi cu speranţa totală în Cristos Cel înviat.
          
Dragii mei,

Dacă lumea din secolul nostru şi-a pierdut într-o măsură îngrijorătoare calea, Biserica, în schimb, ştie exact care este drumul pe care trebuie să meargă şi să mergem împreună. Ea are – şi noi înşine suntem chemaţi să avem – un drum sigur de urmat: calea crucii care duce la Înviere!

Biserica nu se bazează pe forţele acestei lumi, ci se încrede în Cuvântul Domnului: „cine va răbda până la sfârşit acela se va mântui” (Mt. 24, 13). A merge pe urmele paşilor lui Isus înseamnă a face voia Domnului: „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit (Mt 28,19). Iată de ce trebuie să privim holdele, iată de ce trebuie să ridicăm ochii: pentru a merge şi a vesti Vestea cea bună. Iar noi ştim, cu toţii, că Biserica noastră este puternică pentru că se încrede în Domnul şi în sfinţii ei martiri.

Da, Biserica, urmând cuvântul lui Cristos Înviat merge spre lume, merge în lume, merge să predice Evanghelia, să aibă grijă de cei săraci şi de bolnavi, să fie aproape de fiecare persoană. În această lume în care suntem apăsaţi şi tulburaţi de atâtea temeri, trebuie să fim înţelepţi şi să dăm dovadă de curaj. Să ascultăm tot îndemnul Domnului, care ne spune cum să fim: „înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Mt 10,16); „să îndrăznim pentru a birui lumea” ( cf. Io 16, 33). Cristos ne vorbeşte aici de înţelepciunea şi curajul evanghelic al apostolilor şi al martirilor, al misionarilor care au plecat în toată lumea pentru a predica Vestea cea bună.
          
Dragi credincioşi,

„Ridicaţi ochii voştri …” acum la Înviere şi înţelegeţi că Domnul ne cheamă şi ne trimite, pe fiecare conform sfintei Sale voinţe. „Priviţi holdele …”, priviţi la martirii Bisericii noastre, la dragii noştri Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu care au fost aleşi pentru a-şi da viaţa pe altarul Bisericii pentru Adevăr şi dreptate exact la 30 de ani de la Marea Unire în 1948.

„Cuvintele Domnului se plinesc şi aici, la Alba Iulia, întru plinirea dreptăţii dumnezeieşti: … Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii lui pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam, cu credinţa în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui” declara solemn, la Alba Iulia în 1918, Cardinalul Iuliu Hossu. Bucuria trăită la Alba Iulia în 1918 de Biserica Greco-Catolică prin credincioşii săi, devine suferinţă şi martiriu în 1948. Au urmat 40 de ani „biblici” în robia comunismului pentru ca anul 1989 să ne aducă iarăşi libertatea, după o cale a crucii prin vitregiile istoriei.

„Ridicaţi ochii voştri şi priviţi…”: astăzi suntem la aniversarea Centenarului Unirii iar noi, ca Biserică, la fel ca si atunci, ne înţelegem rostul şi chemarea în acest ceas solemn şi suntem încrezători şi plini de speranţă întru Cristos Domnul. Mergând, învăţaţi, îndrăzniţi şi fiţi înţelepţi: ţara, poporul au nevoie de păstori sfinţiţi şi de creştini dăruiţi.

„Având ca temei credinţa, susţinuţi de speranţă şi zidiţi în iubire” (5), după exemplul Mântuitorului, vă îndemn să ridicaţi ochii voştri şi să-L priviţi pe Cristos cel Înviat din morţi!
Domnul este tăria noastră! Domnul este înţelepciunea noastră! Domnul este dreptatea noastră!

Cu Domnul şi noi am Înviat! prin Domnul vom birui! În Domnul cel Viu trăim viaţa fără de moarte!

Vă doresc tuturor un Praznic luminos şi binecuvântat!
          
Christos a Înviat!

--- --- --- ---

(1) Cf. Placuit Deo: PD 2, Scrisoarea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei 1. III. 2018 [Lettera della Congregazione per la Dotrina della fede].
(2) Cf. PD 11
(3) Cf. PD 12
(4) Cf. PD 15

(5) Cf. PD 15