sábado, 25 de marzo de 2017

Credincioșii din Alicante în pelerinaj



În Duminica de 12 martie, credincioşii Bisericii Sfântul Nicolae din Alicante, au participat la un neuitat Pelerinaj. Am vizitat în prima parte, Mănăstirea Sfânta Faţă „Santa Faz” din San Juan. Aceasta este o Mănăstire de măicuţe clarise de clauzură, care din secolul XV, deţine în custodie Năframa Veronicăi, pe care Domnul nostru Isus Hristos şi-a lăsat întipărită Sfânta Faţă, pe când era pe drumul calvarului.

În anul 1489 Părintele Pedro Mena, preot în satul San Juan, a vizitat Roma, de unde primeşte Marama Sfintei Feţe, care a salvat Venecia de ciumă. Astfel că, se întoarce în San Juan cu relicva Sfintei Feţe, cu care pe 17 martie 1489 iese într-o procesiune, rugându-se Domnului pentru ploaie, deoarece nu plouase vreme îndelungată. Când au ajuns la defileul Lloixa, cel care transporta relicva a simţit o greutate teribilă ne reuşind să o mai susţină, şi au văzut cu toţii cum a curs o lacrima din ochiul drept al Sfintei Feţe a Domnului nostru Isus Hristos, iar acest act a fost primul din numeroasele minuni săvârşite de relicvă. Revenind la pelerinajul nostru; am avut privilegiul să ne ofere acest Sfânt lăcaş, nişte trăiri emoţionante. Am început pelerinajul, prin explicarea evenimentelor şi minunilor, care au început cu anul 1489, în acel loc, după care am săvârşit o sfântă rugăciune adresată Sfintei Feţe, apoi am cântat cu toţii priceasna „În Faţa Ta Isus iubit”. Am stat în rugăciune personală, în linişte câteva minute, contemplând la minunile realizate, şi cerând apoi fiecare în particular diferite haruri şi ajutor în viaţă, tămăduiri şi binecuvântări. După care am salutat Sfântul Sacrament din Tabernacolul minunatei Biserici şi am mulţumit cu toţii, măicuţei stareţe Maria Clara, fără de care nu se putea realiza acest prim pas al pelerinajului nostru.

Al doilea pas al pelerinajului a fost la Mănăstirea Sfintei Treimi „Santa Trinidad” din Tangel. Mănăstire a ordinului monastic PACE, care a reabilitat un edificiu din secolul XVII, şi astfel a fost înfiinţată Mănăstirea Sfintei Treimi de către Părintele Alberto Rambla în anul 1980. Această mănăstire este bazată pe arta bizantină, vase bisericeşti, veşminte, şi în special pictura de icoane şi de biserici. În incinta mănăstirii sunt 2 biserici pictate în întregime. Ajungând la Mănăstire, Părintele stareţ Lazaro, ne-a întâmpinat pe toţi cu câte o îmbrăţişare puternică, dintr-o dragoste frăţească la fel de puternică. Apoi ne-a amintit de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea care zicea că Biserica respiră prin cei doi plămâni ai săi, Biserica orientală şi Biserica latină. După care am intrat în Biserica cea mare pictată în întregime, de ne-am simţit cu toţii ca acasă, cu toate că oriunde am fi în lumea aceasta mare, şi intrăm într-o biserică suntem acasă, zicea acelaşi Papă Ioan Paul al II-lea. Astfel că după ce ne-am revenit puţin din surprinderea plăcută, am purces spre rugăciunea de seară, pe care am săvârşit-o cu mare drag şi cu multă trăire interioară, spirituală. Am vizitat apoi muzeul de artă bizantină, care deasemenea ne-a impresionat pe toţi atât cantitatea de icoane pictate pe pânză, pe lemn ori pe pereţi, cât şi calitatea veşmintelor bisericeşti, şi nu mai vorbim despre vechimea şi starea bună a icoanelor, veşmintelor şi a obiectelor de cult. Am încheiat aceşti 2 paşi ai pelerinajului, în care am avut privilegiul de a ne ruga, de a contempla, de a medita şi de a ne întâlni cu Dumnezeu, în diferite ipostaze. Am reuşit să ne aprofundăm în rugăciune şi să ne apropiem de Dumnezeu, pregătindu-ne astfel pentru întâlnirea cu Isus Hristos din noaptea Paştilor.

Pr. Radu Bokor


Sursă: www.egco.ro

sábado, 11 de marzo de 2017

DUMINICA 2 DIN POST (a Sf. Grigore Palamas) / DOMINGO 2º DE CUARESMA (de San Gregorio Palamás)




Evr 1,10-2,3: Şi: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; Şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi". Şi căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: "Şezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale"? Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o.

Mc 2,1-12: Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Isus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Isus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.


Evr 1,10-2,3: Le dice: “Tú, Señor, al principio fundaste la tierra, y el cielo es obra de tus manos. Ellos desaparecerán, pero tú permaneces. Todos se gastarán como un vestido y los enrollarás como un manto: serán como un vestido que se cambia. Pero tú eres siempre el mismo, y tus años no tendrán fin”. ¿Y a cuál de los ángeles dijo jamás: “Siéntate a mi derecha, hasta que ponga a tus enemigos debajo de tus pies”? ¿Acaso no son todos ellos espíritus al servicio de Dios, enviados en ayuda de los que van a heredar la salvación? Por eso, nosotros debemos prestar más atención a lo que hemos escuchado, no sea que marchemos a la deriva. Porque si la Palabra promulgada por medio de los ángeles tuvo plena vigencia, a tal punto que toda transgresión y desobediencia recibió su justa retribución, ¿cómo nos libraremos nosotros, si rehusamos semejante salvación? Esta salvación, anunciada en primer lugar por el Señor, nos fue luego confirmada por todos aquellos que la habían oído anunciar.

Mc 2,1-12: En aquel tiempo, Jesús Entró de nuevo en Cafarnaún; al poco tiempo, había corrido la voz de que estaba en casa. Se agolparon tantos que ni siquiera ante la puerta había ya sitio, y Él les anunciaba la Palabra. Y Le vinieron a traer a un paralítico llevado entre cuatro. Al no poder presentárselo a causa de la multitud, abrieron el techo encima de donde Él estaba y, a través de la abertura que hicieron, descolgaron la camilla donde yacía el paralítico. Viendo Jesús la fe de ellos, dice al paralítico: “Hijo, tus pecados te son perdonados”. Estaban allí sentados algunos escribas que pensaban en sus corazones: “¿Por qué éste habla así? Está blasfemando. ¿Quién puede perdonar pecados, sino sólo Dios?”. Pero al instante, conociendo Jesús en Su Espíritu lo que ellos pensaban en su interior, les dijo: “¿Por qué piensan así en sus corazones? ¿Qué es más fácil, decir al paralítico: ‘Tus pecados te son perdonados’, o decir: ‘Levántate, toma tu camilla y anda’? Pues para que sepan que el Hijo del Hombre tiene en la tierra poder de perdonar pecados --dice al paralítico--: ‘A ti te digo, levántate, toma tu camilla y vete a tu casa’.” Se levantó y, al instante, tomando la camilla, salió a la vista de todos, de modo que todos quedaban  asombrados y glorificaban a Dios diciendo: “Jamás vimos cosa parecida.”

domingo, 5 de marzo de 2017

DUMINICA 1 DIN POST (a Dreptei Credinţe sau a Ortodoxiei) / DOMINGO 1º DE CUARESMA (de la Ortodoxia)



Evr 11,24-26.32-40: Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

Io 1,43-51: A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Isus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Isus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Isus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Isus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.


Heb 11,24-26.32-40: Y por la fe, Moisés, siendo ya grande, renunció a ser llamado hijo de la hija del Faraón. El prefirió compartir los sufrimientos del Pueblo de Dios, antes que gozar los placeres efímeros del pecado: consideraba que compartir el oprobio del Mesías era una riqueza superior a los tesoros de Egipto, porque tenía puestos los ojos en la verdadera recompensa. ¿Y qué más puedo decir? Me faltaría tiempo para hablar de Gedeón, de Barac, de Sansón, de Jefté, de David, de Samuel y de los Profetas. Ellos, gracias a la fe, conquistaron reinos, administraron justicia, alcanzaron el cumplimiento de las promesas, cerraron las fauces de los leones, extinguieron la violencia del fuego, escaparon del filo de la espada. Su debilidad se convirtió en vigor: fueron fuertes en la lucha y rechazaron los ataques de los extranjeros. Hubo mujeres que recobraron con vida a sus muertos. Unos se dejaron torturar, renunciando a ser liberados, para obtener una mejor resurrección. Otros sufrieron injurias y golpes, cadenas y cárceles. Fueron apedreados, destrozados, muertos por la espada. Anduvieron errantes, cubiertos con pieles de ovejas y de cabras, des provistos de todo, oprimidos y maltratados.  Ya que el mundo no era digno de ellos, tuvieron que vagar por desiertos y montañas, refugiándose en cuevas y cavernas. Pero, aunque su fe los hizo merecedores de un testimonio tan valioso, ninguno de ellos entró en posesión de la promesa. Porque Dios nos tenía reservado algo mejor, y no quiso que ellos llegaran a la perfección sin nosotros.

Jn 1,43.51: En aquél tiempo Jesús determinó encaminarse a Galilea y en el camino encontró a Felipe y le dijo: «Sígueme.» Era Felipe de Betsaida, patria de Andrés y de Pedro. Felipe halló a Natanael, y le dijo: «Hemos encontrado a Aquél de quien escribió Moisés en la Ley y anunciaron los profetas: Jesús el hijo de José, el de Nazaret.» Le respondió Natanael: «¿Acaso de Nazaret puede salir algo bueno?» Le dijo Felipe: «Ven y verás.» Vio Jesús venir hacia sí a Natanael, y dijo de él: «He aquí un verdadero israelita, en quien no hay engaño.» Le dijo Natanael: « ¿De dónde me conoces?» Le respondió Jesús: «Antes de que Felipe te llamara, cuando estabas debajo de la higuera, te vi.» Al oír esto Natanael, le dijo: « Rabbí, Tú eres el Hijo de Dios, Tú eres el Rey de Israel.» Le replicó Jesús: «¿Por haberte dicho que te vi debajo de la higuera, crees? Cosas mayores que éstas verás.» Y le añadió: «En verdad, en verdad les digo: verán abierto el cielo, y a los ángeles de Dios subir y bajar sirviendo al Hijo del hombre.».